Articol
În anul 2021, Școala Gimnazială Avrig a primit acreditarea Erasmus+ pe o perioadă de 7 ani, activităţile derulate în urma acordării acestei importante acreditări fiind programate pentru perioada 1 martie 2021 – 31 decembrie 2027, timp în care un număr mare de cadre didactice din cadrul înstituţiei de învăţământ va participa la mai multe mobilităţi internaţionale.
Scopul proiectului este de a forma o perspectivă extinsă asupra strategiilor moderne, inovative de predare, învăţare si evaluare, prin folosirea tehnologiei şi a metodelor centrate pe nevoile elevilor. Participarea la mobilităţi internaţionale va ajuta cadrele didactice avrigene să înţeleagă mai bine nevoile elevilor; să-şi îmbogăţească cunoştintele despre sistemele de învăţământ din alte ţări şi despre strategiile didactice abordate de acestea, oferind o dimensiune europeană şcolii din Avrig; să realizeze lecţii creative, motivante si atractive pentru elevii cu dificultăţi de învăţare si pentru cei capabili de performanţă; să pună bazele unor parteneriate europene prin mobilităţi şi proiecte ulterioare; să-şi îmbunătăţrească abilitatile de comunicare cu elevii, în vederea stabilirii unei relaţii bazată pe încredere; să atingă standarde europene si o deschidere către noi modele ale activităţii educaţionale etc.
Elevii vor fi principalii beneficiari ai noilor metode si experiente pe care cadrele didactice implicate le vor interioriza si individualiza. Va fi organizat mai bine spaţiul de lucru în interiorul si în afara grupului, şi se va acorda mai multă atenţie creşterii motivaţiei elevilor pentru atingerea competenţelor cheie.
Proiectul European cu numărul de referință 2021-1-RO01-KA121-000030517 a primit deja un buget de 14.120 euro pentru primul an al acreditarii, iar la activităţile desfăşurate au participat şase cadre didactice de la şcoala din Avrig.
Astfel, în primăvara acestui an (7 – 12 martie), două cadre didactice au participat la cursul “European Training and Research Association for a Cooperation Key to Business”, desfăşurat în Italia, iar în perioada 15 – 20 august, patru cadre didactice au participat la cursul “Effective Pedagogies for 21st– Century Learning”, organizat în Finlanda.
Cursul din Helsinki (Finlanda) a fost organizat sub egida organizaţiei Europass Teaching Academy, reprezentat de doamna Pui Ying Law si a totalizat 30 de ore. Obiectivele participării celor patru cadre didactice la acest curs au fost însuşirea unor strategii didactice aplicabile menite să crească motivaţia pentru învăţare a elevilor, plasaţi în centrul procesului de învăţare, de a deprinde metode de includere a tehnologiei moderne în procesul educaţional, astfel încât să se îmbunătăţească nivelul de acumulare a cunoştinţei în rândul elevilor, de reflexie aupra schimbării rolului profesorului în secolul XXI, de deprindere în crearea unor planuri de lecţie si a unor activităţi folosind metode şi procedee moderne. La mobilitatea şi curdsul din Finlanda au participat următoarele cadre didactice: Ramona Indreica (profesor în învăţământul primar), Cristiana Rodean (profesor limba engleză), Daniela Prier (profesor în învăţământul primar) şi Alina Costache (profesor biologie).
Sesiunile de lucru au conţinut aspecte teoretice despre:Project Based learning, blended learning, flipped classrooms, minihackathon workshops, e-portofolio, sistemul educational finlandez etc. Cadrele didactice participante au avut prilejul de a descoperi aplicaţii moderne, precum: Mindmeister, Canva, Trello, Edpuzzle, Genially, de a învăţa de la ceilalţi profesori din alte ţări, prin schimb de experienţă si exemple de bună practică si şi-au exersat competenţele de limbă engleză. O zi a cursului a fost rezervată unei vizite la Kallio High School (Helsinki), unde s-a asistat la câteva ore si s-a purtat discuţii despre sistemul de învăţământ finlandez.
Impactul pozitiv al acestui proiect asupra participanţilor se reflectă în dezvoltarea individuală a fiecărui participant, din punct de vedere profesional şi social, aspect ce influenţează pozitiv activitatea instituţiei aplicante.
În cadrul acestui proiect, cadrele didactice au avut posibilitatea de a face schimb de experienţă internaţională şi de a coopera cu profesori din alte instituţii europene (Germania, Austria, Portugalia, Finlanda, Ungaria, Italia).
Informaţiile ne-au fost furnizate de prof. Ramona Indreica, coordonatoarea locală a proiectului