Evit pe cât posibil să circul prin oraș la orele amiezii, și pe jos și cu mașina, pentru că nu mă dau în vânt după aglomerație. Se întâmplă însă uneori să fii nevoit să pătrunzi în furnicarul rutier citadin, iar asta se dovedește, în ultima vreme, o experiență traumatizantă. Am dat ocol centrului istoric de vreo două ori în căutarea unui loc de parcare, trecând în revistă, dintr-o coloană care abia se târa, toate pietricelele de pe Șaguna, Mitropoliei, pe cele din fața Liceului de Arte, de pe Măsarilor, de pe Morilor, după care ne-am întors pe Șoseaua Alba Iulia, pe Dealului, Banatului, Victoriei, Piața Unirii, iar de acolo pe Tribunei și din nou pe străduțele din centrul istoric. În parcarea de la Cazarma 90 nu era niciun loc liber, așa că odiseea căutărilor unui spațiu de parcare s-a întins precum elasticul de la chiloții răbdării. Am avut sentimentul că orașul e inundat de o mare de mașini și mi-au năvălit în minte mărețele proiecte de amenajare a pistelor pentru bicicliști, acolo unde e și nu e cazul. Mișcarea e balsam pentru sănătate, mersul pe bicicletă înseamnă mai puțină poluare (deși prin oraș inhalezi noxe în timp ce dai la pedale, de numai mișcare sănătoasă nu poți spune că faci), însă realitatea nu poate fi îmblânzită cu recomandări și campanii de promovare a circulației pe două roți. Sibienii preferă să se deplaseze cu mașina; dacă această opțiune e corectă sau nu, ține de motivele și nevoile fiecăruia, ar fi nedrept să pretinzi majorității să încalece pe bicicletă, pentru că așa e la modă. Lucrurile ar trebui să se desfășoare foarte simplu: care este mijlocul de deplasare preponderent în oraș? Mașina. Atunci, ar trebui să existe o preocupare pentru amenajarea locurilor de parcare și a fluidizării traficului. A umple orașul cu piste pentru biciclete nu e un demers capabil să-i convingă pe oameni să renunțe la mașină. Sau dacă vor fi unii care vor face asta, numărul lor e unul redus. Unde mai pui că, transformarea pistelor pentru biciclete în prioritate, neglijându-se marea problemă a parcărilor și a fluidizării traficului rutier, naște frustrări în rândul conducătorilor auto. Repet: ne place sau nu, majoritatea sibienilor circulă cu mașina, iar pentru că plătesc o groază de bani la bugetul local ar trebui să li se ofere niște condiții mai acătări. Desigur, e firesc să se construiască și o infrastructură pentru bicicliști, dar parcă s-a transformat în obsesie această din urmă preocupare. E ”cool” să încurajezi mersul pe bicicletă și pe trotinetă, doar că în Sibiu e destul de periculos să te deplasezi pe două roți. Și uite așa suntem deficitari și la condițiile de mers cu mașina și la cele cu bicicleta, pierzându-ne în campanii și proiecte cu denumiri pompoase, mâncate de cariile nesustenabilității.