Articol
La începutul săptămânii toată țara s-a cutremurat după accidentul teribil petrecut pe Valea Oltului. Un bărbat, soția lui și copilul lor de un an au pierit după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un autotren. N-am mai văzut de foarte multă vreme un autoturism atât de grav avariat într-un accident, așa că imaginile au dat o dimensiune teribilă evenimentului rutier. Presa locală și națională a relatat nefericita întâmplare și cred că orice om cu scaun la cap ar fi putut avea o singură replică după citirea știrii: ”Dumnezeu să-i odihnească în pace!”. Dar nu, nu a fost așa, semn că printre oameni există și lighioane bipede care grăiesc articulat. Am găsit în secțiunea comentarii câteva postări pe care, dacă le-aș numi idioate, ar însemna să mă exprim cu maximă indulgență. S-au trezit justițiarii și sfătoșii să emită sentințe post-mortem sau să facă bășcălie pe tema nenorocirii. Da, acel tânăr a provocat accidentul, intrând cu viteză într-o depășire riscantă. A plătit cu prețul maxim greșeala, el, soția și copilul murind pe loc. Mai încape vorbă de vreo dojană slobozită prin tastatură? Cât de cretin, lichea, jigodie, lepră, ticălos, inuman, nemernic, cinic, jegos, limitat să fii, încât să arunci cu noroi pe mormântul unor oameni care nu ți-au făcut nimic, pe care nu-i cunoști? Știu, îmi vor spune unii că te poți întâlni cu inconștienți în trafic, în orice moment. Așa este, dar asta nu scuză cu nimic un comportament de sălbăticiune. Îmbrățișând logica de mai sus, putem suspecta orice conducător auto că, la un moment dat, poate deveni un pericol pe șosea. Sunt tare curios ce ar simți aceste jigodii dacă cineva apropiat lor ar fi pățit o asemenea nenorocire și niște nemernici i-ar fi înjurat în postări, a doua zi. Sunt ferm convins că i-ar fi acuzat pe postaci de câte în lună și în stele. În mod normal, astfel de suferinzi trebuie marginalizați, nicidecum băgați în seamă, doar că ei sunt expresia dezumanizării unei părți a societății. Ne place sau nu, avem printre noi astfel de creaturi sinistre deghizate în oameni. Dezbrăcate de straiele umanității, acestea otrăvesc spiritul oricărei comunități, promovând ura și intoleranța. Mi-e greu să găsesc vreo scuză cuiva care batjocorește memoria unor oameni necunoscuți, pe care i-a întâlnit accidental într-o știre ce relatează un eveniment dramatic. Și cred că e inutil să cauți vreun alibi pentru un asemenea delict moral.