Ceremonie aparte la HQ MNC-SE, în prezenţa co-mandantului general-maior Dragoş-Dumitru IACOB

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La începutul lunii august în toate instituţiile militare de învăţământ superior, dar şi în şcolile de maiştri militari şi subofiţeri, au avut loc ceremoniile de avansare la gradul de sublocotenent, maistru militar clasa a cincea şi, respectiv, sergent. Ceremonii speciale au avut loc şi la nivelul eşaloanelor superioare. În nota ultimelor menţionate consemnăm şi ceremonia care a avut loc la sediul Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est (HQ MNC-SE) din Sibiu. Aici, în prezenţa comandantului Corpului Multinaţional de Sud-Est (MNC-SE), domnul general-maior Dragoş-Dumitru IACOB, ceremonia înaintării în gradul următor a vizat cadre militare din această structură de forţe a NATO. Cu această ocazie, s-a dat citire ordinelor de înaintare în gradul următor, iar la finalul ceremoniei comandantul MNC-SE i-a felicitat pe toţi cei înaintaţi în grad. Ulterior acestei zile emoţionante s-a desfăşurat ceremonia militară de prezentare a personalului român şi multinaţional nou sosit în unitate. Cu această ocazie, comandantul MNC-SE, domnul general-maior Dragoş-Dumitru IACOB, le-a urat bun venit noilor colegi din Bulgaria, Cehia, Franţa, Polonia, Turcia şi succes în îndeplinirea atribuţiilor.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
17 august 2022 la 17:26

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 28 minute
Mii de sibieni, la bisericile din oraș. Klaus Iohannis printre ei
Mii de sibieni au participat la slujba de Înviere, la bisericile din centrul orașului și din cartiere. Dacă...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 ore
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns pe Aeroportul din Sibiu
Lumina Sfântă a ajuns în această seară cu o aeronavă de mici dimensiuni pe Aeroportul Internațional Sibiu, iar...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 ore
Să nu uităm: Paştele trist din 2020, când oamenii nu au putut lua lumină
Au trecut cinci ani, respectiv patru, de când România a trăit una dintre cele mai urâte perioade ale...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit