Articol
Când mergi la cumpărături și nu îți ajung banii pentru tot ce ai de târguit, degeaba încerci să îi explici angajatei de la casa de marcat că puterea de cumpărare a românului a crescut în statistici, că nivelul de trai s-a îmbunătățit, ea îți va cere, invariabil și corect, să achiți ceea ce ai în coș. La fel se întâmplă și cu România aceea educată, pe care politicienii o cultivă și o lustruiesc în discursuri sterile. De curând am auzit vorbindu-se despre o inițiativă pe care, cu multă îngăduință, am putea să o catalogăm drept tâmpită. Cei care se screm să elibereze legi de orice fel s-au gândit să elimine obligativitatea ca la palatele copiilor să predea inși fără o pregătire temeinică (nu va mai fi nevoie de studii superioare). Palatele copiilor sunt fostele Case ale pionierilor, denumite și cluburi ale elevilor, acele instituții unde cei mici puteau urma cursuri de aeromodelism, chitară, olărit, mecanică fină, botanică etc. Cei ce predau acele cursuri erau calificați și chiar dacă nu aveau o diplomă eliberată de vreo universitate puteau proba cunoștințele pe care le împărtășeau prin alte documente. Generic, cei care îi inițiau pe copii în tainele cântatului la chitară sau ale aeromodelismului erau numiți „profesori”. Or, un profesor care predă o anumită disciplină are nevoie de o calificare sau niște rezultate prealabile care să-i confere legitimitate în actul educațional. Năstrușnica idee revoluționară prevede posibilitatea angajării la aceste unități a unor persoane cu studii medii. Bine, bine, să zicem că cineva care predă tehnica olăritului nu trebuie să fi absolvit neapărat o facultate. Dar de oarecare experiență în domeniu, atestată, nu declarată pe proprie răspundere, nu ar fi nevoie? Și nu e asta singura bizarerie. Același plan măreț prevede ca palatele copiilor să treacă în subordinea consiliilor locale, să nu mai aibă de-a face cu Ministerul Educației. Ei, atunci să te ții explozie de pile și gestionări discreționare cu iz politic. Aceste locuri în care copiii învățau și altceva decât li se preda la școală, în care își putea valorifica aptitudini pe care curricula școlară nu le avea în vedere ar fi trebuit sprijinite, dezvoltate, tratate cu mult mai multă atenție, nicidecum pasate precum un cartof fierbinte. România educată nu începe și nu se termină cu orele de limba română, matematică sau educație civică; e un deziderat complex, imposibil de îndeplinit de cei ce nu vor și nu pot să depășească nivelul sloganului gol de conținut. România educată va rămâne un obiectiv îndepărtat pentru că le produce avantaje politicienilor doar atâta timp cât nu e implementat.