Două tentative de omor au zguduit sfârșitul săptămânii trecute. La New York, scriitorul de origine indiană, Salman Rushdie a fost atacat de un tânăr care i-a produs răni grave, punându-i viața în pericol, la București, un cunoscut site satelit al unui și mai cunoscut post de televiziune l-a „ucis”, pentru scurt timp, pe manelistul Florin Salam. Ambele tentative de omor, una voită, alta comisă prin imprudență, au ceva în comun, și anume radicalizarea. Dacă Salman Rushdie este un scriitor vânat, fiind acuzat de blasfemie de Ayatollahul Ruhollah Khomeini, în cazul manelistului cu nume de preparat din carne avem de-a face doar cu lipsa de profesionalism sau, altfel spus, radicalizarea profesională a unor vânători de audiență. Cine mă cunoaște, știe că nu îmi plac manelele, dar aici vorbim despre viața unui om care e mai presus de gusturi, notorietate ș.a.m.d. Nu de puține ori am aflat „pe surse”, cum le place unora să spună, despre moartea vreunei persoane publice, dar tot timpul am ezitat să transmit informația către public, înainte de a o verifica din mai multe surse credibile. Să ucizi un om într-o știre, iar apoi să îl învii e mai mult decât o gafă în profesia de jurnalist, e un atentat la imaginea și liniștea unei familii întregi. Pentru că unora goana după audiență le-a luat mințile, ei sunt în stare să publice orice zvon, orice bârfuliță. Cum n-au mare respect nici pentru meserie, nici pentru public, nu putem vorbi despre mustrări de conștiință ulterioare. Dar care e prețul? Să zicem că acea știre a „rupt” audiența, a făcut zeci, poate sute de mii de vizualizări. O singură dată, căci majoritatea celor care au luat plasă se vor gândi, de acum, de două ori înainte de a da click pe o știre a respectivului site. Carevasăzică, azi mâncăm audiență până la saturație, iar de mâine facem foamea. După cum spuneam, cele două episoade au în comun radicalizarea: unul e rezultatul fanatismului dus la extrem, iar celălalt e rodul obsesiei pentru audiență, boală ce mănâncă, precum o tumoare, toate celulele rațiunii, ale deontologiei și, nu în ultimul rând, ale umanității. Bietul romancier suferă pe un pat de spital, în vreme ce Florin Salam se pregătește, probabil, să revină acasă, tot din spital. Ambele tentative de asasinare, una la propriu, alta la figurat sunt grave. Chiar dacă manelistul nu a avut de suferit fizic după ce știrea l-a „ucis”, tărășenia e o radiografie usturătoare a modului în care se face presă în România, într-o instituție media, cu mare audiență. Mulți iau lumină de la respectivele știri și, într-un fel sau altul, aceasta îi călăuzește. Or, la așa călăuzire, mai bine nu ne gândim pe ce poteci întunecate o va apuca publicul.