Salariile din Sibiu, printre cele mai mari din țară. Cele din Vâlcea, la coada clasamentului

Acasa >

Articol

Companiile din Bucureşti, Cluj, Sibiu şi Timiş îşi plătesc cel mai bine angajaţii, astfel că acestea ocupă primele locuri în clasamentul judeţelor cu cele mai mari salarii medii nete în luna mai a acestui an. Situația este transmisă de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Salariile din Bucureşti au depăşit 1.000 de euro, iar cele din Cluj se apropie şi ele de această valoare, scriu jurnaliștii de la Ziarul Financiar. Astfel, angajaţii din Bucureşti aveau salarii medii nete de circa 5.090 de lei, cei din Cluj câştigau circa 4.860 de lei, cei din Sibiu aveau un salariu mediu net de aproape 4.300 de lei, iar cei din Timiş câştigau circa 4.260 de lei.

„Bucureşti, dar şi judeţele Cluj şi Timiş înregistrează cea mai puternică creştere economică din România. Primele două sunt practic umăr la umăr, ceea ce arată cât de puternică este dezvoltarea judeţului Cluj, care a recuperat decalajul capitală – provincie şi care luptă acum de la egal la egal cu un oraş cu o populaţie de peste trei ori mai mare. Există în continuare un decalaj de circa 15% faţă de plutonul al doilea, din care fac parte judeţele Timiş şi Sibiu”, a explicat Raluca Pârvu, business manager al BPI România, companie de consultanţă în management şi resurse umane.

În Bucureşti, salariul mediu net este în scădere în ultimele trei luni, de la peste 5.300 de lei în luna martie, la aproape 5.100 de lei în luna mai.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cele mai mici salarii din economia locală sunt în Vâlcea, Teleorman şi Harghita.

 

Autor
11 august 2022 la 10:05

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 55 minute
…”Nu aveam de unde să ştiu că e ilegal să am un astfel de simbol pe pragul locuinţei”, spune cel acuzat că şi-a decorat locuinţa cu o svastică
Gabriel Popovici, bărbatul cercetat că şi-a ornat intrarea în locuinţa sa din Agnita cu o svastică, transmite, într-un...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Sibienii, încurajați să citească zilnic. Specialiștii spun că lectura poate combate depresia
De Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, Direcția de Sănătate Publică Sibiu informează localnicii cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
„Festivalul Grădinilor” „înflorește” în parcarea KFC
În weekend-ul care urmează parcarea de la KFC va „înflori” cu prilejul „Festivalului Grădinilor”. În perioada 25 -...
Eveniment
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Actualizare/ Cauza incendiului de la halele din Sibiu. Nu sunt victime
Actualizare: Potrivit ISU Sibiu, în urma verificărilor făcute la fața locului, pompierii au stabilit cauza probabilă de izbucnire a...
Actualitate
1 min de citit