Articol
Platforma de e-administrație a Primăriei Sibiu s-a lansat luni într-un nou format și cu noi funcționalități. Primăria Sibiu a fost prima instituție publică locală care a pus la dispoziția cetățenilor o astfel de platformă în 2011, iar acum lansează o platformă nouă, actualizată cu practici și instrumente curente în acest domeniu.
„Primele trei luni vor fi o perioadă de tranziție spre noua platformă, Primăria așteptând în această perioadă opiniile și sugestiile sibienilor pentru îmbunătățire, urmând să se efectueze diverse optimizări.
“Această platformă centralizează toate demersurile electronice pe care cetățenii la au la dispoziție în relația cu Primăria Sibiu. O bună parte dintre funcționalități existau deja însă nu erau centralizate într-o singură platformă. Concret, dacă sibienii își creează un cont pe această platformă, vor putea comunica online cu Primăria pentru marea majoritate a documentelor, aproape 100 de tipuri, și vor putea efectua plăți în siguranță. Eliminăm astfel tot mai mult drumurile la ghișeu și simplificăm comunicarea cu Primăria, pentru confortul sibienilor.” spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Platforma nouă poate fi accesată pe e-administratie.sibiu.ro sau de pe sibiu.ro, secțiunea
E-administrație
Ce aduce nou platforma de e-administrație a Primăriei Sibiu:
Pentru a putea utiliza toate serviciile oferite de noua platformă, este esențial să creați un cont. Precizăm că cei care au cont pe platforma veche, pot folosi aceleași date de conectare pentru a accesa noua platformă. Crearea unui cont durează câteva minute, procesul fiind foarte simplu, fiind explicat, pas cu pas.
!!! Recomandăm sibienilor crearea unui cont validat pentru a se putea bucura de toate instrumentele electronice pe care le punem la dispoziție.
IMPORTANT: În următoarele 30 de zile vechea platformă va rămâne activă doar pentru gestionarea documentelor deja depuse, a căror soluționare este în curs. Nu veți putea depune pe platforma veche solicitări noi – acest lucru va fi posibil doar pe platforma nouă. În 8 septembrie vechea platformă de e-administrație se va închide și se va trece complet pe cea nouă” au transmis reprezentanții autorităților locale.