Articol
Cred că bancurile cu Radio Erevan vor fi mereu actuale, precum personajele din piesele lui Caragiale sau parveniții de tip Dinu Păturică, prototip oglindit magistral în romanul lui Nicolae Filimon. Întotdeauna, privite peste gard, lucrurile nu se văd întocmai așa cum sunt, iar când unii se uită de la înălțimea Bucureștilor către țară și o mai fac și pieziș, superficial, realitatea capătă forme, culori și consistențe ireale. În fiecare dimineață, după ce mă trezesc, am prostul obicei de a face o incursiune printre știrile noi sau reîncălzite ale televiziunilor dâmbovițene. Am învățat să fiu sceptic în ceea ce privește acuratețea și chiar veridicitatea unora dintre informații, pentru că nu de puține ori am avut prilejul să dau peste vești recompuse cu dalta presupunerilor și a înțelesului pe de lături. Ultima dintre știrile care mi-au întărit spiritul prevăzător vorbea despre un accident petrecut pe Transfăgărășan, produs de un șofer beat, soldat cu un rănit. Mai spunea duduia care prezenta știrea dintr-un studio al unui post național că în zonă a fost trimis și un elicopter SMURD pentru a lua posibile victime. În general, elicopterul SMURD se deplasează la intervenții clare, nu pentru eventualitatea unei nevoi. Pentru că ghiveciul de informații prezentat la postul de știri îmi suna cunoscut, am pus cap la cap trei informații din gazeta noastră locală, cu surse mai apropiate și mai responsabile. De fapt, lucrurile stăteau cam așa: pe Transfăgărășan avusese loc o tamponare, fără victime, șoferul beat pomenit fusese implicat într-un alt accident petrecut cu o zi înainte la Avrig, iar elicopterul SMURD intervenise pentru a ridica doi turiști, originari din Sovata, care aveau nevoie de ajutor în munții Făgăraș. Ca la Radio Erevan: șoferul care a produs accidentul era beat, dar nu era pe Transfăgărășan, a fost văzut un elicopter în zonă, dar avea altă treabă, pacientul transportat la spital nu era o femeie, ci un copil. Mă rog, există o mulțime de astfel de exemple, de știri reconstruite la București, după ce au fost culese cu multe neatenții din presa locală și s-a suflat peste ele cu boarea amatorismului dâmbovițean. De data asta, ne-am dat seama că era o gogomănie, deoarece cunoșteam evenimentele petrecute la doi pași de noi, dar imaginați-vă că știrile din Suceava, Giurgiu sau Timiș ne parvin fără a le putea trece prin filtrul realității. Vă dați seama că toți cei care urmărim jurnalele de știri suntem, de multe ori, spectatorii unei lumi paralele? Nu doar produsele pe care le cumpărăm zi de zi sunt de tot mai proastă calitate, ci și jurnaliștii făcuți la apelul bocancilor, pe malurile Dâmboviței, acolo unde spiritul găinii cu trei picioare, care naște pui vii, e încă atotputernic. Ca mai toate meseriile, și gazetăria e năpădită de o groază de inși veleitari, botezați profesional în ligheanul pe care scrie „Șoc și groază”. Pe lângă faptul că unii pricep tot mai puțin din cele ce se întâmplă în jurul lor, avem de-a face tot mai des și cu sălbăticia profesională și goana machiavelică după audiență. Ar crede unii că nu e chiar atât de grav, dar să nu uităm că presa e unul dintre instrumentele care modelează masele și – chipurile – le educă.