Dacă nu aţi citit volumul "Însemnări politice" de Grigore Gafencu, merită să-l căutaţi, pentru că renumi­tul om politic (1892, Bârlad – 1957, Paris) are stil şi, în multe rânduri, umor. A fost deputat, ministru de Externe, diplomat, ziarist. Având fler, a plecat din ţară la timp, pentru a nu avea soarta altor politicieni români, judecaţi, condamnaţi şi morţi prin închisori. Iată cum ve­dea el redresarea României: "Alegeri libere, destindere politică, concentrarea într-un mănunchi a tuturor for­ţelor naţionale, unificarea sufletească, învingerea de­finitivă a tuturor forţelor centrifuge şi a iredentis­mului şi totuşi satisfacerea minorităţilor". Cred că aceste deziderate sunt valabile şi acum. Iată şi câteva panseuri care şi-au păstrat perenitatea: "În ţara noas­tră caracterul este un lux; Regim de vorbe sonore şi de nenumărate complezenţe; Ideologia îi desparte, demagogia îi alătură; Câte gropi, câte şanţuri prăfuite şi înglodate mai are şi biata noastră conştiinţă naţională". (Spuneţi-mi, rogu-vă, câteva ziceri memorabile de-ale lui lohannis, Ciucă, Câciu, Burduja, Grindeanu, Budăi, Daea, Firea şi alţi moftangii care fac pe miniştrii actualului guvern.) * La 82 de ani trecuţi, criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu-Apolzan îşi încearcă rezistenţa protezei "muşcând" din cei de la Institutul Cultural Român care habar n-au cum să promoveze li­teratura noastră în străinătate, scriind "radio­grafia unui eşec". Eu ştiu de unde-i vin dracii: de la faptul că nu a fost inclus în comisia de evaluare şi selecţie a cărţilor care urmează a fi traduse şi îm­prăştiate peste hotare. Ghinion! * Între scriitorii americani preferaţi se află, pe raftul întâi al bibliotecii mele, William Faulkner. Cum defineşte el politicienii: "Un republican este unul care a făcut bani, un liberal este unul care a moştenit banii, un democrat este un liberal desculţ la o întrecere de cross-country, iar un conservator este un republican care a învă­ţat să scrie şi să citească". E vorba, fireşte, de poli­ticienii americani, nu de mangafalele noastre. * Destul de târziu l-am descoperit şi apreciat pe Ion Ghica, după ce i-am citit epistolele către Vasile Alecsandri, pretext pentru realizarea unui volum de eseuri de toată frumuseţea, adevărată frescă a societăţii româneşti din secolul al 19-lea. Într-un loc, el scrie, fără pretenţia de a fi original: "Fără muncă omul nu este nimic în lume; fără muncă omul nu-şi poate mulţumi nici trebuinţele instinctive, nici pe cele sociale. Dreptul de a trăi trage după sine datoria de a munci". Şi, băgaţi de seamă că nu era socialist, ci boier de viţă veche. * La Editura Humanitas a apărut cartea "Robul succesului" de Cristian Preda, despre viaţa şi opera lui Victor Eftimiu, scriitor prolific, despre care nu se mai vorbeşte aproape nimic. La un sumar "inventar", iată ce-a lăsat în urma lui respectivul autor: peste 200.000 de versuri, 57 piese de teatru, peste 5.000 de articole şi alte câteva mii de conferinţe pe care le-a ţinut în întreaga ţară… A fost şi mare fustangiu până la adânci bătrâneţe angajându-şi numai femei tinere ca secretare (şi-a trăit, har Domnului, 83 de ani!). A dus-o bine sub toate regimurile, un apropiat al său caracterizându-l astfel: "Un supravieţuitor care se lamenta me­reu, deşi a avut o viaţă confortabilă. Un balcanic bârfitor şi viclean, pisălog şi insolent, şarmant şi arghirofil, generos şi adaptabil". Dacă vă spun că era machedon la origini cred că aţi înţeles totul. Citiţi volumul pomenit mai sus.