Articol
Pentru cei care nu mă cunosc prea bine, sunt Loredana Constantin – alias Loredana Cristea, şi sunt o persoană pasionată de lectură, dar mai ales de poezie. Am absolvit Facultatea de Litere şi Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, la specializarea Engleză-Franceză şi sunt mama a doi băieţei extraordinari, Matei de 7 ani şi Ştefan de 5 ani. Ei sunt inspiraţia mea de zi cu zi şi ajutorul meu să evoluez constant, de fapt imboldul meu în arta scrisului, atât pentru poezii de copii şi adulti, cât şi proză.
Am alături de mine nişte suflete minunate care m-au ajutat pe drumul meu – talentata ilustratoare Teodora Ecaterina Mogosan, cea care e responsabilă de incredibilele ilustraţii din carte, minunatul Petru Trăscăian care a facut posibilă lansarea primei mele cărţi şi căruia îi mulţumesc că a acceptat invitaţia mea de a aduce un plus de valoare în educaţia copiilor şi nu în ultimul rând deosebita Simona Vasile – profesor de limbi străine la centrul Innocence, dar şi life coach, mentor şi consilier în dezvoltare personală, cu care am avut deosebita plăcere de a colabora.
Cum a luat naştere această carte
Ei bine si de această dată cartea s-a născut din curiozităţile fiilor mei, în special Ştefan, care îi şi poartă numele, şi care au fost mereu încântaţi de planete şi sistemul solar. Pe Ştefan îndeosebi l-au fascinat mereu cărţile despre planete, navetele spaţiale, cum putem ajunge în spaţiu şi ce fac astronauţii, punctele mici strălucitoare de pe cer noaptea, cât de departe sunt de noi, cine trăieşte acolo, ce este un meteorit, cum arată constelaţiile, câte galaxii există si dacă suntem singuri in univers, dacă “egzixtă extractereştrii” şi o gramadă de întrebări despre Univers şi ale sale taine.
Aşadar, aşa cum am promis anul trecut la lansarea cărţii “Matei şi legumele vesele”, am continuat seria cărţilor educative şi acum a venit rândul fiului meu mic Ştefan şi a interesului lui în planete cu această carte dedicată lui – “Ştefan şi sistemul solar”.
Pentru că învăţatul poeziilor ne informează, înnobilează, îmbogăţeste şi ne dă un ritm sănătos al vorbirii, Samuel Taylor Coleridge, poetul, criticul literar și filozoful englez care a pus bazele mișcării romantice în Anglia, alături de prietenul său William Wordsworth, a spus: “poezia este ordinea corecta a cuvintelor”. (Samuel Taylor Coleridge, Table Talk, 12 iulie 1827). În fond, poezia este forma cea mai directă de educaţie estetică, dar şi forma cea mai subtilă de educaţie a imaginaţiei, cu beneficii atât în sfera vocabularului cât şi a retoricii.
Am continuat această serie în acelaşi stil ca prima carte – “Matei şi legumele vesele”, text trilingv română-engleză-franceză dar şi cu cartea de colorat pentru micii exploratori, iar la final am inclus şi un rebus pentru pasionaţi.
Educaţia presupune să dăm mai departe experienţa noastră de viaţă, a generaţiei adulte şi a culturii către generaţiile de copii şi tineri pentru integrarea lor în societate, dar şi cunoasterea bunelor maniere şi comportarea în societate conform acestora.
Cea mai mare recompensă în viaţă cred că o primeşti atunci când înveţi pe cineva prin acţiunile, faptele şi cuvintele tale, dar şi prin intenţia de a transfera tot ce ştii acelei persoane şi apoi să te uiţi cum asimilează.
Bucuria noastră, a celor care transferăm informaţii, fie că suntem părinţi, bunici, învăţători, etc, nu constă doar în subiectul de transfer, ci atunci când persoana căreia i-a fost predată informaţia o aplică în viaţa sa şi apoi începe să o îmbunătăţească. Recompensa pentru învăţător o reprezintă creşterea elevului. Aşa şi în cazul nostru, al părinţilor, nu există o recompensă mai mare şi nicio chemare mai nobilă ca aceea de a-i învăţa pe copiii noştri lucruri pozitive în viaţă, să lege o relaţie cu învăţătura şi apoi de a-i urmări cum cresc, asimilează şi aplică informaţiile bune primite de la vârste fragede.
Aşadar, cartea “Ştefan şi sistemul solar” vine în sprijinul părinţilor în procesul continuu de educare a copiilor, prin aportul său de detalii specifice fiecărei planete alături de ilustraţii ingenioase si textul trilingv în limbile română-engleză-franceză. Toate acestea fac ca acest volum să fie extrem de atractiv pentru micii exploratori, viitori experţi în astronomie.
Vă invit să îmbrăcaţi costumul de astronaut alături de Ştefan şi să ne distrăm în timp ce citim poeziile copiilor si colorăm ilustraţiile din pachetul “Ştefan şi sistemul solar”.
Nu rataţi surprizele ce vi le pregătesc în continuare, într-un format diferit. De aceea vă rog să urmăriţi pagina mea de facebook, dar si site-ul meu – www.lmsbooks.ro pentru a fi la curent cu toate surprizele. Apropo, pentru cei care nu ştiu de la ce provine LMS Books – Loredana, Matei şi Ştefan. Tot pe site-ul meu se pot comanda cărţile oricând doriţi. Până la lună şi înapoi cum ar spune micii eroi!
Loredana Cristea