Articol
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns, în weekend-ul ce a trecut, unui număr de 189 de solicitări venite pe numărul de urgență 112.
De asemenea, în această perioadă peste 150 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajutor medical calificat SMURD, iar pompierii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui număr de 5 incendii.
Având în vedere că în acest sfârșit de săptămână județul Sibiu a fost sub incidența unui cod portocaliu de instabilitate atmosferică, pompierii militari sibieni au intervenit pentru două misiuni de curățare a carosabilului (copaci căzuți) și la un incendiu la o anexă gospodărească izbucnit din cauza descărcărilor electrice.
Astfel, vineri noaptea, la ora 23:30, pompierii militari ai Stației Agnita au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească unde era depozitat fân. La fața locului au fost mobilizate doua autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD. Din fericire incendiul nu a afectat fânul depozitat, acesta s-a manifestat doar la acoperișul anexei. Nu au fost înregistrate victime.
Duminică dimineața, la ora 08:09, pompierii militari ai Punctului de Lucru Dumbrăveni au intervenit cu o autospecială pentru degajarea carosabilului acoperit de un copac căzut din cauza vântului puternic.
Tot duminică, la ora 17:15, pompierii militari ai Punctului de Lucru Șelimbăr au intervenit cu o autospecială, în municipiul Sibiu, strada Șureanu, pentru a îndepărta de pe o mașină și de pe carosabil un copac căzut din cauza vântului puternic. În urma căderii copacului a fost avariat un autoturism, un gard și un panou electric.