Articol
Într-un interval de 90 de minute, polițiștii au depistat, duminică, 10 conducători auto care au circulat cu viteză peste limita legală pe strada Câmpșor din Sibiu, după ce locatarii au sesizat Poliția din cauza vitezei cu care mașinile circulă în această zonă. În cazul a trei dintre șoferi au fost înregistrate viteze de 102, 105, respectiv 108 km/h, amenda fiind însoțită de suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
„Duminică, 24 iulie, în intervalul orar 16,00 – 17,30, poliţiştii Biroului Rutier Sibiu au desfășurat o acțiune fulger pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală, pe strada Câmpșor, în municipiul Sibiu.
Ca urmare a mai multor sesizări primite din partea localnicilor din zona străzii Câmpșor, referitoare la faptul că numeroși conducători auto ar circula cu viteză peste limita legală, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au desfășurat o acțiune punctuală în vederea impunerii unui climat de siguranță în trafic”, potrivit unui comunicat al Poliției.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto care a fost înregistrat circulând cu 102 km/h, un sibian în vârstă de 46 de ani, a indicat o valoare de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În total, pe parcursul acțiunii desfășurate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, din care 10 pentru nerespectarea regimului legal privind viteza de deplasare, 6 pentru neportul centurii de siguranță și 1 pentru conducere sub influența alcoolului. Au fost reținute 3 permise de conducere.