Școlile din Sibiu pot închiria săli de clase și terenuri de sport pentru activități educative

Acasa >

Articol

Școlile din municipiul Sibiu vor putea închiria, pentru o perioadă determinată, săli de clasă, săli festive, săli de sport, internate şcolare, cantine şcolare, care în anumite perioade nu sunt folosite în activitățile educative.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Consilierii locali ai Sibiului vor vota în ședința de joi Regulamentul privind ocuparea temporară a terenurilor și a spaţiilor domeniului public al Municipiului Sibiu din incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.

Potrivit noului Regulament, terenurile şi spaţiile aparţinând domeniului public al Municipiului Sibiu din incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pot fi ocupate ocazional, contracost, pe o perioadă determinată, până la un an de zile, fără licitaţie publică, numai pentru următoarele activităţi:

–  Sălile de clasă şi sălile festive: pentru activităţi de văţământ, social culturale și sănătate destinate preşcolarilor, elevilor, studenţilor şi persoanelor fizice, toate organizate de persoane juridice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

– Sălile de sport şi terenurile de sport: pentru activităţi sportive destinate preşcolarilor, elevilor şi studenților, desfăşurate de asociaţiile sportive/cluburile sportive și instituţiile de învăţământ superior de stat.

– Internate şcolare: pentru cazarea elevilor, studenţilor, angajaţilor unităţilor de învăţământ şi sportivilor.

– Cantine şcolare: pentru activităţi festive, social culturale şi evenimente cu caracter educaţional desfăşurate de persoane juridice cu elevii din alte unităţi de învăţământ din Municipiul Sibiu.

Orice utilizare a spaţiilor temporar disponibile din unităţile de învăţământ aflate pe raza Municipiului Sibiu, fără respectarea noului Regulament va fi interzisă.

Cei care închiriază sălile sau terenurile vor plăti o taxă în avans precum și costul utilităților.

Solicitarea privind utilizarea temporară a terenurilor şi spaţiilor din incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se face pentru activităţi destinate preşcolarilor, elevilor şi studenţilor din unităţile de învăţământ, la solicitarea persoanelor juridice interesate, sportivilor şi angajaţilor unităţilor de învăţământ ce și-au manifestat intenţia printr-o cerere adresată unităţii de învăţământ, în care expun scopul și durata pentru care doresc să utilizeze spaţiul.

 

25 iulie 2022 la 11:46
1755 de vizualizari

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Măldărășanu pregătește schimbări în echipa de start, cu Rapid. Ce spune despre Muțiu vs. Căbuz
Marius Măldărășanu a recunoscut, în conferința de presă, că vor existat modificări în primul ”unsprezece”, cu Rapid, față...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Incendiu la un apartament din Şelimbăr
Pompierii sibieni au intervenit în Şelimbăr, pe strada Mihai Viteazu, pentru stingerea unui incendiu la un apartament, transmite...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Zeci de drumeți au sărbătorit a doua zi de Paști la Chilia Părintelui Arsenie Boca
În a doua zi de Paști, zeci de iubitori ai muntelui au ales să sărbătorească într-un mod special,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
De miercuri puteţi cumpăra bilete la Festivalul de Teatru
Biletele pentru cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se pun în vânzare...
Actualitate
3 min de citit