Articol
Transformările învățământului militar românesc reflectă fără echivoc prioritățile naționale, transpunerile legislației europene și implicit armonizării actelor normative specifice structurilor euroatlantice. În acest palier al performanței Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”- Sibiu a oferit un nou contingent de militari valoroși, a căror expertiză profesională este deosebit de importantă pentru MApN, pentru siguranța României de azi …și de mâine. ”Sunt lideri de caracter, dedicați valorilor ”Datoriei, Onoarei, Țării”, pregătiți pentru o carieră de excelență profesională și serviciu pentru Națiune – ca ofițer în Armata României.”. Procedurile specifice repartizării în funcții a absolvenților promoției 2022 denumită ”Încoronarea de la Alba Iulia -100” au avut loc la finalul săptămânii trecute, festivitatea derulându-se în Sala de festivități din incinta AFT.
Cadru ideal de extindere a interoperabilității și capacității de sprijin NATO
——————————-
Nu este o noutate faptul că la Sibiu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” activează în armonie cu orizontul centrelor de excelență NATO. Aici, dincolo de potențialul formativ și educativ pus în serviciul MApN, instituția academică din Sibiu dispune de condiții ideale și de potențialul aferent formării militarilor din țările membre NATO și partenere, având capabilitatea de a dezvolta doctrina militară specifică Alianței, prin îmbunătățirea interoperabilitatea. AFT ajungând la un nivel în care poate să asigure expertiză și experiență în beneficiul Alianței, susține indirect transformările de la nivelul strategiei NATO, care sunt tot mai dinamice. Un exemplu concludent, în sensul afirmației, ne este oferit de activitățile care au loc în taberele de instrucție Crinț și Perii Dăii, în care sunt incluse din module de pregătire militară de supraviețuire în condiții de izolare temporară și de Cercetare. Cele două module care fac parte din curricula AFT au fost parcurse de militarii unor instituții academice de peste hotare, care sunt partenere în cadrul Inițiativei Europene de Schimb a Tinerilor Ofițeri (EMILYO). Cunoștințele teoretice au fost puse în aplicare de studenții de la : Academia Militară Regală, Bruxelles, Belgia; Universitatea Națională Militară „Vasil Levski”, Veliko Tarnovo, Bulgaria; Universitatea de Apărare, Brno, Republica Cehă; Academia Croată de Apărare, Zagreb, Croația; Academia Națională de Apărare, Gori, Georgia; Universitatea de Studii, Torino, Italia; Universitatea Militară a Forțelor Terestre „Tadeusz Kosciuszko”, Wroclaw, Polonia și de la Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”, Chișinău – Republica Moldova. Pe perioada celor două săptămâni petrecute în tabarele de instrucție, reprezentanții instituțiilor partenere au interacționat cu instructorii militari și cu studenții români și au învățat și aprofundat tehnicile de luptă și supraviețuire în condiții de izolare temporară, și au avut oportunitatea de a testa interoperabilitatea lor în condiții neprevăzute generate de factorul natural și de factori umani. Conform curriculei educaționale încă din primul an de studii studenții din Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu parcurg, tot în tabăra de instrucție Perii Dăii, chiar în această perioadă, ultimul modul de pregătire militară din acest an universitar..