VIDEO: Modificări importante în sensul giratoriu Herman Oberth, Constituției și Corneliu Coposu

Acasa >

Articol

Odată cu refacerea părții carosabile a sensului giratoriu situat la intersecția străzilor Herman Oberth, Constituției și Corneliu Coposu s-au efectuat si o serie de modificări ale marcajelor rutiere, principalul scop fiind acela de a fluidiza traficul rutier.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Inspectorul principal de poliție Ciprian Sava, din cadrul Biroului Rutier Sibiu, a explicat că în sensul giratoriu s-a refăcut marcajul longituidinal, fiind astfel create 3 benzi de circulație, urmărindu-se utilizarea întregii lățimi a acestuia.

„Având în vedere faptul că lățimea părții carosabile a străzii Herman Oberth a permis, au fost create și aici 3 benzi de circulație, astfel că toate intrările în sensul giratoriu au acum 3 benzi, iar fiecare ieșire din sens are două benzi de circulație. Premergător intrării în sens au fost aplicate marcaje care îi obligă pe  conducătorii de vehicule să circule doar în direcția indicată de acestea. Aceste marcaje sunt aplicate identic în toate cele 4 intrări în sens”, spune Ciprian Sava.

Față de vechile marcaje au intervit modificări.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Atragem atenția că acum pe banda a treia a fost aplicat marcajul „Obligatoriu la stânga” față de vechea sistematizare unde aveai dreputul să circuli și pe direcția înainte. Pe banda a doua se regăsește marcajul „Obligatoriu înainte sau la stânga”, iar pe banda întâi de circulație a fost aplicat marcajul „Obligatoriu înainte sau la dreapta”. Practic, iîn acest moment se pot utiliza două benzi pentru a se circula pe direcția înainte (banda unu și doi), două benzi pentru a se circula către stânga (banda doi și trei) și banda unu pentru a se efectua virajul la dreapta. Aceste modificări au fost efectuate pentru a nu mai exista confuzii cu privire la modul în care trebuie utilizate benzile, pentru a ieși din sens, fără să mai existe unele puncte de conflict. În interiorul sensului, în apropierea fiecărei ieșiri, au fost de asemenea aplicate marcaje de obligare, pentru a indica cu exactitate direcția pe care conducătorii auto trebuie să circule. Cu titlu de noutate, între banda a doua și a treia de circulație, tot în dreptul ieșirilor din sens au fost aplicate marcaje continue, astfel încât conducătorii auto să înțeleagă că nu îi este permis să circule către înainte”, a mai spus polițistul.

Cu excepția ieșirilor, între banda a doua și a treia de circulație este aplicat marcaj discontinuu, zona în care este permisă schimbarea benzii de circulație, unde conducătorul auto va trebui să treacă de pe banda a treia pe banda a doua, bandă de pe care se va putea părăsi în siguranță sensul.

 

Autor
18 iulie 2022 la 12:25
4145 de vizualizari

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Măldărășanu pregătește schimbări în echipa de start, cu Rapid. Ce spune despre Muțiu vs. Căbuz
Marius Măldărășanu a recunoscut, în conferința de presă, că vor existat modificări în primul ”unsprezece”, cu Rapid, față...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Incendiu la un apartament din Şelimbăr
Pompierii sibieni au intervenit în Şelimbăr, pe strada Mihai Viteazu, pentru stingerea unui incendiu la un apartament, transmite...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Zeci de drumeți au sărbătorit a doua zi de Paști la Chilia Părintelui Arsenie Boca
În a doua zi de Paști, zeci de iubitori ai muntelui au ales să sărbătorească într-un mod special,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
De miercuri puteţi cumpăra bilete la Festivalul de Teatru
Biletele pentru cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se pun în vânzare...
Actualitate
3 min de citit