Articol
Sibienii au debutat cu dreptul în noul sezon, la revenirea pe prima scenă, denumită Superliga de anul acesta. ”Alb-roșii” s-au impus clar în fața formației lui Alex Pelici, CS Mioveni, cea care, în urmă cu un an, îi trimitea în ”B” după baraj. Pentru cei care se gândesc la așa ceva, nu credem totuși că a fost vorba de o revanșă, pentru că din echipa care pierdea barajul pentru menținerea în Liga 1 puțini se mai regăsesc în actualul lot al lui Hermannstadt.
Cu doar patru transferuri făcute, la care s-a adăugat menținerea lui Daniel Paraschiv în lot, Măldărășanu a mizat pe omogenitate, vineri seara, cu Mioveniul lui Pelici. Singurul jucător nou a fost Mihai Butean, jucătorul venit de la campioana CFR Cluj, care a completat locul lăsat liber de plecarea lui Pantea, internaționalul de juniori, la FCSB, după împrumut.
De cealaltă parte, Pelici n-a folosit din primul minut niciun jucător venit în această vară, dar nu l-a avut pe Bogdan Rusu, golgeterul echipei de anul trecut, cu nouă reușite, momit de Universitatea Craiova.
Jocul a avut un debut prudent de ambele părți. Sibienii au pasat bine mingea, dar n-au reușit să desfacă apărarea ”ceas” a argeșenilor. Astfel, s-a apelat la șuturile de la distanță, însă precizia n-a fost cuvântul de ordine. Mino Sota a trimis peste transversală de la 26-27 de metri ('7), Apoi Baba Alhassan a pătruns în centru și a căutat colțul lung, de pe la 20 de metri, însă mingea a trecut alături ('14), iar niponul lui Hermannstadt a trimis în brațele lui Popescu din marginea careului mare, în același minut. Mino Sota a mai avut o tentativă, însă mingea s-a scurs departe de stâlpul din dreapta lui Popescu ('26).
La celelalte buturi, un singur șut, și acela de la distanșă, al lui Rădescu, însă mingea a ocolit și de data aceasta poarta ('13).
O eroare în defensiva oaspeților, prima de până acum, a fost speculată de sibieni. Florin Bejan l-a lansat în adâncime pe Daniel Paraschiv, Garutti și portarul Popescu s-au invitat reciproc și atacantul lui Hermannstadt a profitat, trimițând în plasă pe lângă goal-keeper ('28).
Sibienii au fost aproape de 2-0 cu 9 minute înainte de pauză, când au plecat pe contraatac, după primul corner al meciului, însă Opruț s-a încurcat în driblinguri, în careul advers, și faza s-a răcit.
Petrescu și-a încercat norocul din lovitură liberă, dar nu l-a putut surprinde cu un șut de pe la 30 de metri pe Popescu, chiar dacă mingea a luat pământul în fața acestuia.
Mioveniul a fost aproape de egalare în ultimul minut de dinaintea pauzei, însă Iliev s-a întins și a respins de lângă bară mingea șutată de la distanță de Garutti.
Iese la rampă ghanezul
Repriza secundă a avut mai mult nerv în primele minute. La câteva zeci de secunde de la reluare, Paraschiv a primit în adâncime, dar Garutti a reușit să ”înțepe” mingea spre propriul portar.
Jocul s-a mutat repede în celălalt careu și Voinea a primit de la Balaur, a șutat din unghi, Iliev n-a reușit să rețină, însă atacantul Mioveniului l-a faultat pe Mino Sota, care încerca să îndepărteze pericolul ('47).
Iliev a avut o nouă intervenție la reluarea lui Iacob, cu capul, de la prima bară, în urma unui corner ('55).
Baba Alhassan a adus ceva mai mult liniștea în tabăra sibienilor după o pasă în adâncime a lui Petrescu, ghanezul driblându-l pe portarul Popescu și trimițând în plasă, din unghi ('62).
Ghanezul lui Hermannstadt și-a trecut ”dubla” în cont peste alte 6 minute, când l-a învins pe Popescu cu un șut plasat, la colț, de pe 16 metri ('68).
Intrat în locul lui Paraschiv, Buhăcianu a fost aproape de 4-0, însă a trimis din apropiere în transversală, cu capul, din centrarea lui Călin Popescu, un alt jucător introdus pe parcurs ('78). Faza a continuat și Năstăsie a încercat să plaseze balomnul la colțul lung, din marginea careului mare, dar Popescu a respins în corner.
Buhăcianu, golgeterul echipei de anul trecut, a reușit totuși să marcheze, cu 10 minute înainte de final, după o pasă a lui Balaure, însă a plecat din ofsaid și ”centralul” Mladenovici i-a anulat reușita.
Ultima ocazie i-a aparținut lui Coșereanu, însă experimentatul mijlocaș al Mioveniului a ratat șansa de a reduce din diferență, trimițând peste transversală de la 14 metri lateral stânga ('90+1).
Hermannstadt a câștigat cu un nesperat 3-0, la un moment dat, motiv de sărbătoare pentru puținii suporteri, sub 1.000, care au făcut deplasarea la Mediaș. Din tribune, fanii au început să cânte, ”Ce echipă-avem / Ne face să bem / Să sărbătorim / Cu bere și vin”, în vreme ce erau salutați de jucătorii lui Măldărășanu.
FC HERMANNSTADT – CS MIOVENI 3-0 (1-0)
Au marcat: Daniel Paraschiv '28, Baba Alhassan '62, '68.
FC HERMANNSTADT: 23. Plamen Iliev – 17. Mihai Butean, 5. Florin Bejan, 4. Ionuț Stoica, 98. Raul Opruț – 29. Ciprian Biceanu (10. Ionuț Năstăsie '46), 14. Mino Sota, 8. Baba Alhassan (11. Dragoș Iancu '84) – 7. Petrișor Petrescu (cpt.) (96. Silviu Balaure '71), 30. Daniel Paraschiv (28. Valentin Buhăcianu '72), 51. Alexandru Oroian (93. Călin Popescu '66). Antrenor: Marius Măldărăşanu. Rezerve neutilizate: 31. Vlad Muțiu, 6. Paul Antoche, 16. Saeed Issah, 9. Ioan Hora.
CS MIOVENI: 22. Iustin Popescu – 25. Ionuț Balaur, 21. Alexandru Iacob (cpt.), 27. Guilherme Garutti – 16. Ionuț Rădescu (26. Gabriel Oancea '63), 23. Andrei Panait (89. Ștefan Blănaru '64), 8. Szilard Vereş, 11. Răzvan Trif – 80. Emanuel Dat (19. Vlad Mitrea '63), 9. Albert Voinea (10. Valentin Coşereanu '86), 20. Alexandru Buziuc (17. Liviu Antal '75). Antrenor: Alexandru Pelici. Rezerve neutilizate: 13. Flavius Croitoru, 15. Adrian Scarlatache, 4. Blazej Cierpka, 30. Daniel Șerbănică.
Arbitru: Horia Mladinovici (București). Asistenți: Tunyogi Ferencz (Zalău), Gheorghe Bogdan (București). Rezervă: Viorel Flueran (Craiova).
Arbitri VAR: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov), Alexandru Vodă (Alba Iulia).
Observator CCA: Marcel Savaniu (Satu Mare).
Observator LPF: Ioan Bogdan (Arad).
Cartonaşe galbene: Balaure '90 / -.
Cartonașe roșii: – / -.
Raportul șuturilor: 13-6 (pe poartă 7-2). Cornere: 2-4. Ofsaiduri: 5-1. Raportul faulturilor: 10-7.
Omul meciului: Baba Alhassan (FC Hermannstadt).
Stadion: ”Gaz Metan” Mediaș. Spectatori: circa 800. Timp: însorit. Gazon: bun.