Articol
Din pură întâmplare, am dat peste un set de citate cu şi despre… viermi. Nu sunt puţine şi unele chiar au haz: "Suntem cu toţii viermi, dar cred că eu sunt un vierme luminos (Winston Churchill); Fericirea? Un menuet de viermi (Emil Cioran); Aceleaşi pofte frământă şi viermele şi elefantul (Michel de Montaigne); Fluturele îşi va aminti mereu că a fost vierme (Mario Benedetti); Numai viermii se luptă cu morţii (Plinius); Viermii tăcuţi fac găuri în pereţi (proverb japonez)" Viermele de mătase face parte din clasa socială a nobililor spre deosebire de limbric sau oxiur! * Ştiţi ce idee a avut Donald Trump când cu masacrul comis de un dement într-o şcoală, omorând 11 copii şi două învăţătoare? Să li se permită dascălilor să poarte arme în şcoli, ca să se poată apăra! Nici prin cap nu i-a trecut să propună o lege pentru interzicerea portului de armă în afara propriei locuinţe, pentru autoapărare la nevoie. Şi, te gândeşti că ăştia conduc lumea şi dau lecţii de democraţie…* Mult premiatul Gabriel Chifu, "locotenentul" lui Nicolae Manolescu, scrie cu îndreptăţire: "Universul cuvintelor este infinit şi aducător de incomparabile desfătări. Păcat că astăzi din ce în ce mai puţini dintre noi sunt pregătiţi să pătrundă în enigmaticele, mirabilele sale ţinuturi şi să respire aerul tare de acolo". Cu puţine excepţii, politicienii noştri, cu preşedintele lohannis în frunte, au un "bagaj" de cunoştinţe de maximum 300 de cuvinte şi nici pe acelea nu le folosesc în totalitate. Pe Klausi încerc să-l înţeleg: fiind sas, probabil că ştie mai multe din limba lui maternă, dar pe cei de se dau români n-am cum să-i scuz. Înainte de-a vă screme să vorbiţi o engleză de baltă, mai bine aţi învăţa să vorbiţi şi să scrieţi pe înţelesul românilor, mă, paraziţilor intestinali! * Tot mai mulţi oameni de stat îşi iau consilieri evrei, din motive diferite, dar mai ales din interes. Ultimul este Emmanuel Macron, care şi-a pus-o prim-ministru pe Elisabeth Borne (61 ani), fostă Bornstein, tatăl ei fiind supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz. * Într-o zi, mi-a venit poftă de-o varză călită. Zis şi făcut: curăţ două cepe, le toc mărunt, le pun la călit, tai o jumătate de varză şi-o hăcui şi pe aia, o dau cu sare şi-o frământ ca să se-nmoaie, o arunc peste ceapă în cratiţă, torn două pahare de apă peste, pun capacul şi aştept. Doar că, aşteptând mi-a venit ideea să pun lângă şi ceva proteină animală. Iau din frigider o caserolă cu "Bacon Cris-Tim Companie de familie de peste 30 de ani", scot două-trei şuviţe, le pun în tigaie. Tsunami! Unde începe să pocnescă, să stropească, se se încovoaie…Nu pusesem capac. Ghinion! M-am ales cu pistrui pe faţă, cu pete de grăsime (?) pe pereţi şi cu băşici pe mâini… După ce i-am pus dafin, piper, boia, cimbru, bulion, varza mi-a ieşit comestibilă, dar din bacon au rămas nişte zgârciuri. Vi-l recomand cu căldură! * Ştire din zilele noastre: "Un canal de televiziune a difuzat o secvenţă dintr-o acţiune de protest, în care un grup de elevi, probabil liceeni, după aspect, bine hrăniţi, tot după aspect, scandau ceva de genul: Vrem mâncare sănătoasă, nu senvişuri vechi de-acasă! Ori eu m-am scorojit, ori gazetari de azi nu au învăţat ce trebuie să conţină o ştire, ca să-şi merite numele?!