Articol
Peste 100 de copii din mai multe judeţe ale ţării şi din Republica Moldova, au participat marţea trecută la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Toacă "Cântecul care Zideşte", organizat la Parohia Ortodoxă Română Victoria 2 – Biserica Ortodoxă “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, cu sprijinul Consiliului Local din oraşul Victoria (judeţul Braşov).
Concursul a fost destinat copiilor cu vârstele cuprinse între 5 şi 14 ani, s-a desfăşurat pe categorii (fete şi băieţi) şi pe grupe de vârstă (câte o grupă echivalentă fiecărei clase în care învaţă copilul).
Judeţul Sibiu a fost bine reprezentat la acest festival, Maria Craiu (clasa a VIII-a, Parohia Dealul Ocnei – Viile Sibiului) reuşind câştigarea premiului întâi la categoria sa. De asemenea, Cristian Nisipeanu, Teodora Chialda şi Andrei Bobiţă (Parohia Avrig 2), au câştigat locul III la grupa clasa a II-a, iar Ştefania Chialda şi Ioan Nisipeanu (Parohia Avrig 2) au câştigat locul III la grupa clasa a IV-a.
După concurs, desfăşurat asemeni unui concert pentru sufletele tuturor celor prezenţi, organizatorii au oferit participanţilor diploma şi premii.
Festivalul Internaţional de Toacă “Cântecul care Zideşte” este unul dintre cele mai importante evenimente creştine dedicate copiilor ce se organizează la noi în ţară şi s-a desfăşurat cu binecuvântarea ÎPS prof. dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Prima ediţie a festivalului a fost organizată în anul 1995.
Informaţiile ne-au fost oferite de parohul Bisericii Ortodoxe “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Victoria, Daniel Smâdu.