Transatlantic, „nava-mamă” a prog-rock-ului modern, aterizează la ARTmania Festival 2022

Pentru prima oară în România, Transatlantic, super-grupul prog din care fac parte Mike Portnoy (ex-Dream Theater, tobe), Neal Morse (ex-Spock’s Beard, voce, chitară, clape), Pete Trewavas (Marillion, chitară bas) și Roine Stolt (The Flower Kings, chitară) va cânta pe scena din Piața Mare din Sibiu la a 15-a ediție a Festivalului ARTmania, ce va avea loc pe 22-24 iulie 2022.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Trupa se va afla într-un turneu european pentru promovarea celei mai recente creații proprii, The Absolute Universe, un album despre care autorii înșiși susțin că este un concept complet nou: un dublu-album de peste 90 de minute, dar și o variantă mai scurtă, de 60 de minute, care însă nu este doar o versiune editată a celei lungi, ci o creație de sine stătătoare.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Albumul a fost conceput într-o perioadă de cel mult două săptămâni, în 2019, când cei patru muzicieni s-au întâlnit într-un studio în Suedia și au schițat conținutul, iar apoi fiecare a mers la studioul personal de acasă și și-a înregistrat părțile.

Ce ne-a ieșit este, în esență, o operă gigantică împărțită în capitole. Compoziția vorbește despre zbaterile de zi cu zi ale omului vremurilor noastre. Atingem și subiecte politice, dar asta nu înseamnă că ne-am transformat arta în ceva politic. Pandemia prin care încă trecem joacă și ea, evident, un rol important în povestea pe care am scris-o. Este, dacă vreți, o frescă a nebuniei anului 2020, iar varianta „scurtă” se concentrează încă și mai mult pe impactul virusului asupra omenirii”, povestește Portnoy.

Morse, la rândul lui, spune că acest al cincilea album al grupului are ceva în comun cu The Whirlwind, album-eveniment lansat de formație în 2009, după un hiatus de aproape zece ani.

 

The Absolute Universe nu este în niciun caz o continuare a Whirlwind, ci există, dacă vreți, o relație spirituală între cele două materiale”, adaugă toboșarul.

 

Super-grupul Transatlantic a fost fondat de cei doi mari prieteni ai prog-rock-ului contemporan, Portnoy și Morse. „Frăția” lor muzicală a născut, pe lângă Transatlantic, și alte proiecte muzicale apreciate precum Flying Colors sau Neal Morse Band.

 

Custom Image

 

Pe lângă Transatlantic, pe scena din Piața Mare de la Sibiu vor mai urca, în cele trei zile ale festivalului (a-z): Mercyful Fate, Meshuggah, Testament, Cult of Luna, Leprous,The Pinneaple Thief, Stoned Jesus, The Vintage alături de Alternosfera, Bucovina, Dordeduh și Taine.   

 

Abonamente și bilete pe zile pentru ediția aniversară a Festivalului ARTmania sunt în vânzare pe website-ul oficial: www.artmaniafestival.ro.  

 

 

Despre ARTmania Festival

ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.

De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.

 

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei. 

 

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de trupe importante, de la Steven Wilson, Serj Tankian și Devin Townsend, la Dream Theater, Opeth, Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, Apocalyptica, HIM, Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.

 

08 iulie 2022 la 05:48

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 50 minute
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Suporterii sibieni explică motivul pentru care au părăsit peluza, la pauza semifinalei cu Rapid. Acuzațiile aduse forțelor de ordine. De la ce s-a pornit, cât e adevăr și cât fantezie?
Cei prezenți, miercuri seara, pe Stadionul ”Municipal”, la semifinala de Cupă dintre FC Hermannstadt și Rapid, au fost...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
E OFICIAL! Calificarea lui FC Hermannstadt mută finala Cupei României de la Sibiu, la Arad, pe ”Francisc Neuman”
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit, în această după-masă, ca finala din acest an a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
S-au trezit prea târziu! Baschetbaliștii sibieni au obținut al patrulea succes consecutiv acasă, dar vor juca în plau-out
  ”Galben-albaștrii” au obținut, miercuri seara, a șasea victorie din ultimele opt meciuri disputate în Liga Națională și, totodată,...
Actualitate
3 min de citit