Pe urmele colindelor şi ale pictorilor Grecu! – a fi ardelean înseamnă a duce un gând până la capăt!

Acasa >

Articol

Majoritatea oamenilor înţeleg şi respectă patrimoniul, dar puţini sunt cei care luptă pentru păstrarea şi conservarea lui. Ioan Gruncă – preşedintele Asociaţiei Cultural-Edilitare „August Treboniu Laurian” din Fofeldea -, este cunoscut pentru iniţiativele şi proiectele sale privind conservarea şi promovarea patrimoniului material şi imaterial local.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În 23 iunie a.c., a fost gazdă şi ghid pentru cunoscutul interpret de muzică populară, profesorul universitar şi actorul Ioan Bocşa. Născut în 1947 (Oarda de Jos, jud. Alba), Ioan Bocşa a absolvit Academia de Muzică Gheorghe Dima Cluj – Napoca (1970), pasiunea pentru muzică şi pentru patrimoniul muzical românesc fiind cunoscută de toţi românii. Teza de doctorat, susţinută de Ioan Bocşa, reflectă chiar pasiunea vieţii: „Caracteristici ale Colindului de pe valea Mureşului mijlociu”, domnia sa implementând proiectul cu tema „COLINDUL TRANSILVAN – element de identitate naţională (finanţat prin Phare), respectiv Ethnos – Mileniul III (prin UE – Euroart). Activitatea de cercetare pe teren s-a materializat prin casete audio şi CD-uri: „Colinde şi cântece populare româneşti” (1994), „Ană, zorile se varsă” (1997), „Colinde Transilvane” (1998), „Colinde Transilvane II” (2001), filmele „Baladă pentru Munţii Apuseni” şi „Colinde Transilvane”, dar şi apariţiile editoriale: „1484 colinde” (text şi melodie), etc.

Pe urmele unei vechi colinde – înregistrate în anii 1960-1962 -, prof. Ioan Bocşa a ajuns în Fofeldea, satul considerat cel mai bogat în vechi şi frumoase colinde, din judeţul Sibiu. Întâlnirea celor doi pasionaţi de patrimoniu a fost firească şi necesară, dragostea pentru valorile trecutului unind persoane de pe toate meridianele globului!

Dl. Ioan Gruncă i-a prezentat satul – „Pe urmele pictorilor Grecu din Săsăuş, pe calea Sighiului” -, traseu marcat din 2015. Primul loc vizitat a fost Vila Cordiana, unde există un muzeu local; aici, toţi vizitatorii pot descoperi o expoziţie şi colecţie de obiecte casnice şi unelte, un mic punct de informare turistică ce justifică o minimă investiţie pentru conservare şi punere în valoare. Oaspetele de onoare a făcut cunoştinţă cu doamna Viorica Vecerzan – responsabil muzeu, dar şi un tezaur uman viu local, cu care maestrul a rememorat colinda „D-aia-n sară-i sara mare!”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Puţini mai ştiu că în centrul satului se juca „hora fofelzenilor”, fiind memorabile frumoasele şezători de altădată!

În centrul satului se păstrează bustul lui August Treboniu Laurian, cel care întocmea „Charta Daciei moderne” (la 1867) – o hartă a României Mari, ce includea Basarabia şi Bucovina – cu peste 50 de ani înainte de Marea Unire.

Mulţi sibieni ştiu că Fofeldea este satul care a dat României singura familie de academicieni români!

Incursiunea în sat a continuat prin vizitarea muzeului „Preot Ioan Fulea”, găzduit de casa parohială, fondat în anii 1975-1979. Colecţia din Fofeldea (prezentată în lucrarea „Arhiepiscopia Sibiului, pagini de istorie”, 1981) este bogată şi bine organizată tematic: obiecte de cult (inclusiv cruci vechi de lemn), port popular, mobilier vechi şi obiecte legate de viaţa marilor personalităţi născute în localitate: August Treboniu Laurian (1810-1881), prof. Daniel Cordescu (1863-1903), prof. Ioan Manliu, prof. Ioan Susan, prof. director Ioan Bunea şi alţii. Aici sunt expuse icoane, tablouri şi fotografii vechi, toate amintind de satul de altădată. Nu au fost omise principalele obiective turistice ale satului: frumoasa biserică ortodoxă cu hramul Sf. Vasile (1804), pictată de fraţii Grecu şi cimitirul din apropiere, locuri de belvedere, dar şi de reflecţie privind destinul localităţii. Documentarea s-a făcut prin fotografiere şi filmare (inclusiv cu drona), imaginile urmând a fi încorporate în lucrările maestrului Ioan Boşca, acesta declarând că a fost o incursiune fructuoasă, fiind încântat atât de locuri cât şi de oamenii cunoscuţi. Cunoscând cugetarea filozofului Lucian Blaga „a fi ardelean înseamnă a duce un gând până la capăt”, fofelzenii îşi doresc ca maestrul Ioan Bocşa să revină în satul lor, pentru a prezenta şi lansa colindul lor autentic, inclus în lucrarea ce-i va încununa munca, din ultima perioadă.

Doamne ajută!

Autor
05 iulie 2022 la 20:30

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 13 ore
Obiceiuri și tradiții la români, în ziua de Paști
Poporul român are multe tradiții pe care le-a moștenit din moși strămoși și pe care le păstrează cu...
Cultura
3 min de citit
acum 15 ore
Video: Șoseaua Alba Iulia, mai „tânără” cu 46 de ani. Atunci și acum
Șoseaua Alba Iulia este una dintre cele mai importante și mai circulate artere ale Sibiului. Ca multe alte...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Primăvara în joc și cântec” – spectacol folcloric la casa de Cultură Avrig
Vineri, 25 aprilie, începând cu ora 18, Casa de Cultură a orașului Avrig va găzdui Spectacolul Folcloric Extraordinar...
Cultura
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Spectacol de Paști, la Arpașu de Jos
Luni, 21 aprilie, începând cu ora 17, la Casa de Cultură din Arpașu de Jos se va desfășura...
Cultura
1 min de citit