Picnic artistic în parcul Steinburg din Agnita

Acasa >

Articol

Edilii perioadei comuniste l-au ignorat, mobi­lierul a dispărut, iar aleile încet, încet s-au acoperit de vegetaţie. Apoi, pentru a scăpa de o grijă, după 1980 l-au transferat în proprie­tatea Ocolului Silvic, devenind pădure înconju­rată de un gard de sârmă care, prin grija unor gospodari, a dispărut repede spre bucuria copiilor din cartier care se puteau juca în voie ascuzându-se prin tufişuri ori căţărându-se prin copaci.
După multe eforturi în luptă cu birocraţia, primarul Radu Curceanu a reuşit să readucă pădurea în proprietatea oraşului şi a organizat două evenimente culturale în poieniţă, „Lada de zestre” în colaborare cu Lia Bologa şi Zilele oraşului Agnita.
Speranţa agniţenilor că pădurea va deveni din nou parc a fost îngropată de primarul Ioan Dragoman, odată cu proiectul lui Radu Curcea­nu prin care se primeau fonduri UE pentru amena­jarea lui la standarde europene. Au trecut opt ani, timp în care pădurea a avut parte doar de cântecul păsărilor şi hoinăreala copiilor.
În 18 iunie, a.c. locuitorii oraşului au fost invitaţi în poieniţă să se bucure de un „Picnic Muzical” eveniment cultural realizat de Primăria oraşului prin Casa de Cultură “Ilarion Cocişiu” şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu, prin Agenda Culturală. 
Cei care au răspuns invitaţiei s-au bucurat să vadă că au început lucrările de amenajare a parcului. S-au construit scări cu balustrade, s-au montat bănci şi stâlpi de iluminat iar aleile sunt şi ele în curs de amenajare. În faţa scenei din poieniţă au fost aduşi baloţi de fân, soluţie provizorie până la amenajarea cu locuri pentru spectatori. Spectacolul, compus din două părţi, a fost pe măsura aşteptărilor. Prima parte a fost dedicată folclorului iar în partea a doua Filarmonica de Stat din Sibiu a oferit un concert deosebit.
Spectacolul a început cu grupul de chitare condus de profesorul Marius Ghizăşan care a acompaniat şi solistele Diana Ioana Sâr­bu,Cătălina Câmpu şi Antonia Gânfălean.
Au încântat apoi publicul, primind aplauzele cuvenite, orchestra şi soliştii Şcolii Populare de Arte „Ilie Micu” din Sibiu coordonaţi de profesorii Mariana Anghel şi Adrian Grecu.
Un talentat violonist, Ianis Maruşcă de numai 9 ani, a impresionat publicul cu un colaj de melodii de muzică populară.
Apoi scena a aparţinut ansamblurilor Casei de Cultură din Agnita, grupurilor vocale pregătite de profesoara Doina Părău şi dansatorilor din ansamblurile Hârtibaciul şi Cununa coordonaţi de profesorul Ioan Sârbu şi Ionuţ Mihăilă.
Şi grupul de jucători din Brădeni s-a bucurat de aplauze binemeritate.
Spectacolul folcloric a fost completat cu expoziţii de produse artizanale, aduse  de femeile din Retiş mândre de covoarele, iile şi alte ţesături făcute de mâna lor, iar Silvia Oros a expus minunate icoane pe sticlă. N-au lipsit nici dulceţurile şi siropurile din producţia lui Cristi Bârsan ca şi minunatele compoziţii florale aduse de Cristina Olaru.  
Partea a doua a spectacolului din poieniţă a avut loc începând cu ora 18 şi a fost susţinută de Filarmonica de Stat din Sibiu.  Celor prezenţi într-un număr foarte mare la acest eveniment cultural deosebit, de care agniţenii n-au mai avut parte de mai bine de 40 de ani, instituţia din Sibiu le-a oferit un concert pe măsura aştep­tărilor, un concert cu muzică din filme celebre îndrăgite de spectatorii de toate vârstele.
Orchestra condusă de Cristian Lupeş şi-a început repertoriul cu muzica din filmul Dallas şi l-a încheiat cu cea din filmul Atlantis, nelipsind Tânăr şi neliniştit, Avatar şi alte filme, spre satisfacţia spectatorilor care au aplaudat fiecare bucată muzicală.
De menţionat că prima parte a spectacolului s-a încheiat cu o scurtă piesă de teatru în care autorul şi regizorul acesteia, Ionuţ Mihăilă împreună cu actorii Maria Lăstun, Giulia Levai şi Vlad Filip spun povestea naşterii parcului Steinburg, care după 130 de ani poate redeveni cea ce a fost odată şi poate mai mult de atât, dacă îi va fi pus în valoare întregul potenţial.
În afară de un loc de agrement poate deveni un loc cu activităţi culturale organizate de tineri, un spaţiu ştiinţific, flora lui foarte bogată şi diversă poate oferi informaţii despre flora altor spaţii geografice, un loc în care agniţenii de toate vârstele pot avea parte de relaxare, de distracţie sau de studiu. Toate acestea sunt în viziunea primarului Schiau-Gull Alin-Ciprian, organizatorul picnicului muzical, care a promis că în curând vor deveni realitate.     

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
21 iunie 2022 la 21:26
1890 de vizualizari

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 minute
Măldărășanu pregătește schimbări în echipa de start, cu Rapid. Ce spune despre Muțiu vs. Căbuz
Marius Măldărășanu a recunoscut, în conferința de presă, că vor existat modificări în primul ”unsprezece”, cu Rapid, față...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 minute
Incendiu la un apartament din Şelimbăr
Pompierii sibieni intervin de urgență în Şelimbăr, pe strada Mihai Viteazu, pentru stingerea unui incendiu la un apartament,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 minute
Zeci de drumeți au sărbătorit a doua zi de Paști la Chilia Părintelui Arsenie Boca
În a doua zi de Paști, zeci de iubitori ai muntelui au ales să sărbătorească într-un mod special,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 31 minute
De miercuri puteţi cumpăra bilete la Festivalul de Teatru
Biletele pentru cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se pun în vânzare...
Actualitate
3 min de citit