Vârsta la care ne aflăm noi, absolvenții promoției ’62 a Liceului “Gh. Lazăr” din Sibiu, devenit cu onoare Colegiul Național “Gh. Lazăr”, este cea a înțelepciunii, pe care ne-o dă experiența acumulată o întreagă viață. Dar chiar nimeni dintre noi nu avea aerul că a devenit, cu trecerea anilor, un “cuib de-nțelepciune” după expresia Poetului nepereche. Tot ce doream în ziua de 17 iunie 2022 când ne-am revăzut era să regăsim acele amintiri ale adolescenței care ne leagă sufletește cu liane puternice într-o prietenie colegială unică în felul ei. De aceea, conform tradiției, ne-am reîntâlnit în holul central al Colegiului, vegheat de primul dascăl al neamului, Gheorghe Lazăr, care ne privea binevoitor din sculptura atât de familiară nouă. Eram din nou alături, noi, colegii de altădată, unii sosiți din diferite colțuri mai îndepărtate ale țării și chiar din străinătate. Emoția fiecăruia a fost imensă. Nu mai eram tinerii frumoși de acum 60 de ani, dar aveam o altă frumusețe așezată pe chipuri și în suflete, cea a vieții trăite cu multe necazuri, dar și cu la fel de numeroase bucurii și împliniri.

Suntem generația născută în anii celui de-al Doilea Război Mondial și am crescut într-o țară unde destinul nostru a fost marcat de regimul politic socialist. Nu putem uita că în clasele primare eram îndemnați de învățători să plângem la moartea lui Stalin care era “Tătuțul nostru”, naivitate sinceră pe care mai târziu nu mi-am iertat-o. În liceu am studiat o literatură proletcultistă, pe care în curând a trebuit să ne-o ștergem cu buretele din minți, spre a face loc adevăratelor valori artistice, contestate de regimul comunist. Așa erau, între alții, Titu Maiorescu și Mihai Eminescu, Octavian Goga sau Lucian Blaga. Dar am crescut sănătos, în cultul lecturii, al studiului temeinic și ne-am format ca oameni care au înțeles să contribuie la dezvoltarea țării noastre.

Din cele 4 clase paralele ale promoției ‘62, acum în băncile unei foste săli a noastre erau 30 de colegi. Așadar, acesta este în prezent nucleul tare al promoției noastre. Cu coada ochiului am țintuit pe placa de marmoră a celebrităților numele unui străunchi al mamei mele din Ocna Sibiului, viitorul publicist, om al Bisericii și memorandist la 1892 Nicolae Cristea, care fusese absolvent al liceului. Cu emoție, am constatat că apoi toți membrii familiei mele au urmat aceeași prestigioasă instituție școlară, respectiv soțul și cei doi băieți ai noștri. Curând după absolvirea Facultății la Cluj, eu am revenit ca profesoară de literatură în liceul ce mă formase, liceu unde am activat timp de 18 ani. Sub ochii și cu contribuția profesorilor, ca îndrumători ai elevilor, a fost scoasă revista “Lyceum”, care apare și în prezent, cu un succes uimitor. Astfel, anul acesta atât “Lyceum”, cât și „Laboratorul de idei”, publicația elevilor din Gimnaziu, luaseră Locul I pe județ, ca la Concursul Național de Reviste Școlare, ele să fie laureate. Aceleași două reviste au fost răsplătite cu Premiul I la Concursul proiectelor de comunicare interculturală de la Focșani, competiție națională intitulată „Tărâmul cuvintelor”.

Iată de ce am socotit motivată afirmația mea, la strigarea catalogului care a urmat, că în Colegiul “Gh. Lazăr” simțim că ne întoarcem ca într-o mai mare și minunată familie de spirit. Am citit poezia, pe care am scris-o în numele promoției noastre. Intitulată Slove încrustate într-un prag de timp, ea este în mod simbolic dedicată patronului nostru spiritual Gheorghe Lazăr:” Zeului Timp azi sfios ne-nchinăm/ Cu limpede crez și cu gândul curat./În fața-i stăm drepți când viața e plină/Așa cum am stat și sub cer înnorat.//Aducem cu noi înc-atâți ani bogați,/ Întorși iar spre școala cu vremea-i curgând/ Din al creșterii vis. Spre-al ei spațiu mai pur/ Venim din vâltorile vieții râzând.//Liceule drag, vis trăit cu avânt/ E zâmbet în ochi și pe lungi coridoare. /Pășim iar duios printre zvonuri de cânt,/ Ghirlande-amintiri scaldă poarta-ți în soare.//Cântăm iarăși dup-acel rit secular…/Profesori buni, oameni cu suflete calde,/ Azi vedeți ce-a crescut din ce-ați semănat! / Reînvie-n noi Lazăr cu gânduri înalte.//Astfel regăsiți, noi grăi-vom cinstit: /Nu diplome aducem, nici lauri, odoare,/Chiar de ele există. Lui Lazăr cel drept/ Vom spune legenda vieții ca floare…”

Desigur că Directorul Colegiului, care în ziua aceea lipsea din oraș, ne-ar fi vorbit despre performanțele recente, între care faptul că la concursuri școlare și la faza națională a Olimpiadei la absolut toate disciplinele, lăzăriștii sibieni au fost premiați. Așadar, promoția noastră poate fi mândră de elevii de astăzi ai liceului sibian.

Tot din marea familie a Lazărului sibian am simțit că fac parte și cei 49 colegi din promoția noastră plecați la Domnul. Aproape toți profesorii cu care am studiat în liceu nu mai sunt printre cei vii. Ca atare, în slujba de pomenire de la Mânăstirea “Sfânta Treime” din Orlat, am întors un gând plin de pioșenie spre cei dispăruți, simțind că ne revine datoria de onoare să le păstrăm memoria.

Cu o nebănuită vigoare ne-am încins la dans în petrecerea ce a urmat la restaurantul pensiunii Mărginimea Sibiului. S-a povestit, s-a cântat și am jucat până seara târziu. Concluzia noastră a fost că, dacă ne-am născut în ani de război, nu acceptăm să retrăim la vârsta noastră o altă asemenea experiență. Dimpotrivă, simțim că viața ne mai poate da clipe vesele și fericite, iar noi avem să oferim mai tinerelor generații din prisosul experienței noastre de viață.

Anca Sîrghie