Citite, auzite: "Mare pagubă aduc proştilor cei care-i laudă"

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Filozofii zilelor noastre nu debitează decât banalităţi, când nu-i plagiază pe clasici, aşa că pre­fer să merg direct la sursă când vreau să învăţ ceva. Spre exemplu, la Democrit, un grec înţelept, care a tră­it prin anii 360 î.e.n. şi este considerat cel mai de seamă filozof materialist al Iumii antice. Vă redau câteva panseuri de-ale sale: "Frumuseţea corpului are ceva de animal, dacă nu se adaugă şi podoabele inteligenţei; Nimeni nu vrea să aibă prieteni săraci; Oamenii, în timp ce fug de moarte, aleargă după ea; Cine face nedreptatea e mai nenorocit decât cel ce o suferă; Anima­lul care are nevoie de ceva ştie de cât are nevoie, omul nu ştie; Mare pagubă aduc proştilor cei care-i laudă" (Asta îmi place cel mai mult şi mulţi duşmani mi-am făcut spunându-le proştilor că sunt proşti, hoţilor că sunt hoţi, oportuniştilor că sunt oportunişti etc.) * Ştiţi ce am băgat de seamă? Că criticii cei mai înverşunaţi ai regimului trecut nu sunt cei care au dus-o cu adevărat greu, ci, culmea, tocmai cei care s-au bucurat de toate privilegiile sistemului socialist. N-am înţeles acest cameleonism fariseu la nişte inşi care, în rest, par normali! * Unul care semnează Teodor Tiţă în Dilema veche l-a numit pe Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, "pitic de grădină". Metafora îmi place, nu-mi place politica externă a României, fiindcă, deşi are aproape doi metri pe verticală, Klaus lohannis poa­te fi numit tot un fel de "pitic de grădină" după cum face temenele americanilor, în a căror "umbrelă" protectoare crede precum ciobanul în bâtă. (Poate vă mai amintiţi cum americanii şi englezii, la terminarea războiului, ne-au făcut cadou ruşilor fără să clipească.) * Pe lângă crizele de tot felul care bântuie prin Româ­nia, "proprietarii de oi se plâng că este criză de cio­bani", mulţi plecând în Occident unde sunt plătiţi mai bine şi au condiţii mai bune de muncă. Opinia mea este ca "proprietarii de oi" să nu uite de unde au început şi să redevină ciobani, să-şi înveţe copiii şi nepoţii cu greul, dacă vor să facă avere, nu exploatându-i pe alţii. Un proverb românesc zice: cui îi e frică de apă, să nu mănânce peşte. Se potriveşte şi oierilor, care s-au cam boierit. * Evit discuţiile pe teme politice, fiindcă eu am, în acest domeniu, idei puţine şi fixe, pe care nu mi le poate schimba nimeni. Una dintre ele este că o soli­dă "uniune europeană" nu se va realiza niciodată, este o iluzie, pe care încearcă unii să ne-o inoculeze, având certe interese de grup. Această UE actuală şi-a dovedit impotenţa la acest prim seism al războiului ruso-ucrainean, fiecare ţară membră încercând să le păcălească pe celelalte vizând petrolul lui Putin. Doamne, apără şi păzeşte de mai rău! * Scriam, în urmă cu ani, că România este ţara tuturor catastrofelor, reale sau scornite de te miri cine. Dacă citeşti Cronica Sibiului semnată de Emil Sigerus, te cruceşti prin câte au trecut locuitorii acestui burg de la înfiinţare până în zilele noastre, de la cutremure, inundaţii, asedii, la incendii devasta­toare, epidemii de toate bolile pământului (ciumă, holeră, tifos, tuberculoză, tuse măgărească, pojar, scarla­tină, vărsat de vânt, sifilis…), pestă porcină, vaca ne­bună, covid, variola maimuţei, secetă, foamete, ungurii care abia aşteaptă să ne ia Transilvania, bulgarii care râv­nesc la Dobrogea, sârbii care-şi doresc Banatul… Noi suntem singurii care dorim să fim lăsaţi în pace şi ni­mic mai mult!

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
16 iunie 2022 la 19:36

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 15 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit