"Daţi-mi un punct de sprijin…"

Acasa >

Articol

Una din marile personalităţi ştiinţifice din toate timpurile a fost Arhimede din Siracuza (287-212 î.e.n.), matematician, fizician, astronom, inginer, filozof. A avut un sfârşit tragic: după doi ani de asediu, Siracuza a fost cucerită de romanii conduşi de generalul Marcus Claudius Marcellus. Acesta le-a atras atenţia soldaţilor săi să îl protejeze pe savant, dar unul dintre ei (mai prost!) l-a ucis. Ultimele cuvinte ale lui Arhimede ar fi fost: "Nu te atinge de cercurile mele" (Noli turbare circulos meos). În urma sa a lăsat nu doar invenţii, ci şi principii, şi cugetări pe­rene: "Daţi-mi o pârghie destul de lungă şi un punct de sprijin şi voi răsturna întreaga lume cu o singură mână; Poţi să-mi iei trupul, însă sufletul îmi aparţine; Adesea căderea e un mijloc de a te ridica mai sus; Orice corp cufundat într-un lichid sau gaz este împins pe verticală cu o forţă egală cu greutatea volumului de lichid sau gaz dislocat; Cea mai scurtă distanţă dintre două puncte este linia dreaptă". * Omul nostru din Passau ne-a transmis că, în acest an, în Passau la Maifest o "Mass" de bere (Mass = un litru) costă 9,80 euro, preţ care nu le convine ospătăriţelor, fiindcă le rămâne un ciubuc (Trinkgeld) de doar 0,20 euro. La deschiderea festivalului a participat şi Markus Söder, prim-ministru al Bavariei. La noi, încă, berea e băutura săracului, dar, dacă ne luăm după nemţi, va trebui să ne profilăm pe "cocârţ" şi pe "adio mamă"! * Tot de la Georg Barth aflăm că, un deţinut este plătit pentru munca prestată cu 1,37-2,30 euro/oră şi sunt teribil de nemulţumiţi. Pe de altă par­te, administraţia puşcăriilor spune că o zi de detenţie costă 170 euro/deţinut. Unde mai pui că unii puşcăriaşi vor să trimită şi bani acasă, familiilor! E de rău când li se urcă unora democraţia la cap. * Un supliment al revistei Dilema veche este intitulat "În umbra marelui URSS". Din cuprins: Urma să fie cea de-a Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich (Adrian Cioroianu); Putin, un orfan al comunismului (Thierry Wolton); Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenţei politice a Europei (Andrei Kurkov); Ce logică are ră­zboiul? (Angela Grămadă). Mă întreb cu ce vor mai umple gazetele grafomanii, după ce se va încheia conflictul din Ucraina? * Andrei Pleşu scrie cu umor: "Cei care mă detestă, nu ezită să-mi ia peste picior conturul, aşa încât să re­zulte că mă îndop zi şi noapte, că fac orice pentru o sarma, că sunt urât, greţos, porc păros, înecat în valuri de grăsime etc. Fiecare după anvergura urii şi imagina­ţiei proprii (…)". Păi, să nu-mi spună că nu-i gurmand, că nu-l cred! * Într-un eseu, Andrei Cornea se lamentează, întrebând retoric: "Unde-s gâlcevile de altădată?". De fapt, insul deplânge faptul că opoziţia parlamentară este ca şi inexistentă, e prea multă linişte de când PNL, PSD şi UDMR şi-au dat mâna la guvernare: "Scandalurilor li s-a pus punct. Acum toţi suntem de acord cu toţi, spre mai marea fericire generală". Păi, nepoţii moşului, asta este "opera" lui Klaus lohannis, care vrea să moţăie la Cotroceni, iar când se trezeşte, să plece liniştit la vreo sindrofie europeană sau euroatlantică. Nu ştiţi vorba că "mutu papă untu"?

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
09 iunie 2022 la 20:24

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 15 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit