Brâul Maicii Domnului de la mănăstirea Kato Xenia (Grecia) sosește la Sibiu

Acasa >

Articol

Brâul Maicii Domnului, aflat la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, Grecia), sosește la Sibiu, la  Biserica "Sf. Ioan Iacob Românul" de pe strada Dealului, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit tradiției, Cinstitul Brâu a fost țesut de însăși Maica Domnului din fire de
cămilă, și după adormire, în momentul înălțării ei la ceruri, l-a dăruit Sfântului Apostol Toma. Sfântul Brâu al Maicii Domnului se află Mănăstirea Vatoped din Athos și la Mănăstirea Kato Xenia (Grecia).

Programul pelerinajului cu ocazia sosirii în Arhiepiscopia Sibiului (în Sibiu și Brașov), în perioada 9 iunie – 19 iunie 2022 a Brâului Maicii Domnului este următorul: joi 9 iunie, vineri 10 iunie și sâmbătă 11 iunie, la Biserica "Sf. Ioan Iacob Românul” de pe str. Dealului; Duminică 12 iunie și luni 13 iunie, la Catedrala Mitropolitană "Sfânta Treime" din Sibiu; marți 14 iunie și miercuri 15 iunie: Parohia Brateiu, Protopopiatul Mediaș, biserica "Schimbarea la Faţă", pr. Nicolae Clinciu; joi 16 iunie și Vineri 17 iunie: Parohia Triaj I din Braşov, biserica "Sf. Cuv. Parascheva şi Sf. Ier. Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei”, pr. dr. Ion Manea; Sâmbătă 18 iunie și Duminică 19 iunie: Parohia Braşov – Cetate II,
Protopopiatul Brașov, biserică comună cu Cetate I, pr. Dănuț-Gh. Benga.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
07 iunie 2022 la 11:15

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 9 ore
A uitat de ziua soției sale! Și-a adus aminte de-abia după ce calificat-o pe Hermannstadt în finala Cupei României
Antrenorul echipei sibiene a dezvăluit, în conferința de presă, că a uitat să-i ureze soției sale ”La Mulți...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Radiografia unei calificări, sub lupa lui Măldărășanu: ”Meci senzațional, victorie meritată, dar problema noastră rămâne aceeași în continuare…”
Marius Măldărășanu susține că victoria cu Rapid, din semifinalele Cupei, a fost obținută absolut pe merit, chiar dacă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
FC HERMANNSTADT E ÎN FINALA CUPEI ROMÂNIEI. Sergiu Buș aduce calificarea în ultimele secunde!
Cu perspectiva unei noi calificări istorice în finala competiției KO, sibienii lasă impresia, în primele minute, că-i invită...
Actualitate
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 16 ore
Bronz internațional pentru ACS Champions Sibiu la Cornacchia World Cup 2025
”Panterele” au câștigat totul în grupă, fără set pierdut, iar în semifinale au pierdut dramatic în fața echipei...
Actualitate
3 min de citit