Articol
Ca în fiecare an, după săvârşirea liturghiei de sărbătoarea Înălţării Domnului, sunetele clopotelor Catedralei din Agnita i-au însoţit pe credincioşi spre Parcul Căpitan Axente Lene, la monumentul eroilor agniţeni. A fost „Ziua eroilor”,
zi de recunoştinţă şi de comemorare a celor care au luptat aducând jertfa supremă pe altarul patriei.
Ceremonia a început cu intonarea Imnului Naţional, apoi pe ritmul Imnului Eroilor, pe soclul monumentului au fost depuse coroane de flori de către Primăria Agnita, Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, Consiliul Local al oraşului, reprezentanţii instituţiilor şi ai partidelor politice din Agnita.
A urmat o slujbă religioasă oficiată de preoţii parohiilor din oraş, care s-au rugat pentru odihna sufletelor ce s-au ridicat la ceruri luptând pentru patrie, pentru libertatea neamului.
Preotul Florin Ţânţ, într-o scurtă alocuţiune, a subliniat faptul că „pomenirea eroilor români din toate timpurile, ca şi cultul morţilor ,în general, reprezintă acte de statornicie, continuitate şi unitate în cuget şi-n simţire de-a lungul generaţiilor.
… Cultul eroilor este o adevărată cultură a sufletului românesc care crede, simte şi mărturiseşte că iubirea este mai tare decât moartea”.
În cuvântarea sa, colonelul Ginel Blaga reprezentantul Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu a vorbit despre istoria sărbătoririi Zilei Eroilor, începând cu Tratatul de la Versailles din 1919, legea din mai 1920 prin care s-a stabilit ca eroii români să fie sărbătoriţi cu prilejul Zilei Înălţării Domnului, schimbările din timpul comunismului şi revenirea în 2003, la vechea hotărâre de comemorare a eroilor în zi sfântă.
„Datorăm respect şi recunoştinţă eroilor neamului, veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial şi veteranilor teatrelor de operaţiuni deopotrivă”.
Primarul oraşului Agnita, Alin-Ciprian Schiau-Gull, în mesajul dedicat Zilei Eroilor a subliniat faptul că, „fără cinstirea eroilor, amintirile neamului se şterg, iar peste tradiţiile multiseculare se aşterne uitarea şi nu trebuie să fie uitate vreodată numele scrise pe mormintele şi monumentele ridicate în cinstea eroilor, de aceea îi pomenim din generaţie în generaţie. Libertatea din zilele noastre, bucuria de astăzi nu ar fi fost posibile fără această dăruire până la sacrificiu a celor care au trăit înaintea noastră”.
A urmat o suită de cântece patriotice interpretate de Corala Casei de Cultură Ilarion Cocişiu, formată din elevii şcolilor din Agnita, îndrumaţi de profesorii Doina Părău şi Dan Stângaciu.
Ceremonia s-a încheiat cu melodia Linişte, cântată la trompetă de Dan Stângaciu pe acordurile căreia elevii au aşezat câte o garoafă roşie sub numele eroilor scrise pe monument.