Articol
Un agent din cadrul Poliției Sibiu, aflat în timpul liber, a fost prins în Șelimbăr în timp ce încerca să iasă din magazinul Lidl, de peste drum de Shopping City fără să achite produsele : două șampoane și un unt, în valoare totală de 52 de lei.
Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii au fost sesizați de agentul de pază că a surprins un client care încerca să iasă din magazin fără a achita produsele.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Secției Șelimbăr care au avut un șoc când au văzut că cel acuzat de furt era nimeni altul decât colegul lor. Bărbatul are 36 de ani și este agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Sibiu. În ziua când a fost prins el se afla în timpul liber.
În acest caz a fost deschis un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Conducerea IPJ Sibiu a dispus declanșarea cercetării disciplinare față de polițist în vederea documentării și stabilirii situației de fapt. ( L. B.)