Poezia nu are nevoie de prezentare. O trădează cuvintele poeţilor îndrăgostiţi de viaţă şi de frumos. La Sibiu a fost, în 27 mai 2022, nemaipomenit de frumos. Un eveniment cultural organizat, în colaborare, de Cenaclul „Radu Theodoru” Sibiu, Cercul Militar Sibiu, revista „Rapsodia”, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, şi Editura CronoLogia Sibiu. Rolul de moderator al evenimentului a fost asumat de către redactorul şef al revistei „Rapsodia”, poetul Ioan Gligor Stopiţa. Evenimentul a debutat cu prezentarea celui mai recent număr al revistei „Rapsodia” (mai 2022, nr. 213), apărut într-o formă grafică deosebită. Fără nicio îndoială, este meritul lui Ioan Gligor Stopiţa de a menţine o revistă de cultură care prezintă, lunar, evenimentele marcante ale Sibiului, de optsprezece ani, ilustrând activităţi definitorii pentru toposul sibian. În acest context, actorul Cătălin Neghină, renumitul actor al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, a recitat poemul generalului Nicolae Munteanu, senior „Rapsodia”, intitulat De-ale umoriştilor.
„Cartea poemelor târzii” de Lazăr Zăhan a fost primul volum prezentat publicului de către prof. Silviu Guga şi prof. Maria-Daniela Pănăzan. Această carte, apărută în 2021 la CronoLogia, completează fericit opera autorului sibian. Poet şi prozator consacrat, Lazăr Zăhan se plasează sub zodia melancolicului pur, a poeziei frământate de timp şi de mărginire. Într-o „absidă” a timpului, lira poetului evocă clipe de profundă trăire, în care se scurge, diafan, „evanescenţa lucrurilor”. Cătălin Neghină a interpretat magistral poeme alese cu grijă din volumul poetului Lazăr Zăhan, care au impresionat asistenţa. În cuvântul autorului „poemelor târzii” a fost reamintit un celebru dicton: „În chip poetic vieţuieşte lumea”, Lazăr Zăhan insistând asupra faptului că această carte este rodul unei perioade dificile, pandemia, care a influenţat existenţa lumii întregi.
Au fost lansate apoi alte două volume publicate de Lőrinczi Francisc-Mihai: De aproape (eseuri) şi Amiezi cu mocaniţă şi cu libelule (poezii). Primul volum surprinde cititorul, specializat sau nu, prin maniera originală în care sunt prezentaţi cei 25 de autori ale căror opere deschid universuri de aşteptare inedite. Autorul eseurilor analizează, de cele mai multe ori cu un ochi critic sensibil, teme textuale şi consideraţii subiective care particularizează lecturile şi interpretările într-un stil pe care-l pot considera deja personal, inconfundabil: Nicolae Băciuţ, George Căbaş, Zenovie Cârlugea, Nicolae Crepcia, Dumitru Cristănuş, Maria d'Alba, Theodor Damian, Ladislau Daradici, Mirela-Ioana Dorcescu, Răzvan Ducan, Ion Horia Groza, Dumitru Ichim, Valentin Marica, Ioan Mărginean, Florin George Moldovan, Olimpiu Nuşfelean, Aurel Podaru, Ioan Popa, Constantin Stancu, Ioan Gligor Stopiţa, Nicolae Suciu, Virgil Todeasă, Ovidiu Vasilescu, Letiţia Vladislav, Lazăr Zăhan. Pentru a da farmec prezentării, autorul (de comun acord cu editorul) a propus o manieră originală, care a emoţionat publicul, printr-un recital inedit din lirica lui Dumitru Ichim, unul dintre autorii care se bucură de mai multe studii eseistice inedite publicate în acest volum.
Prezentarea volumului de poezii „Amiezi cu mocăniţă şi cu libelule” s-a bucurat de o analiză pertinentă şi emoţionantă, realizată de prof.univ.dr. Anca Sîrghie, care a remarcat, în cuvântul domniei sale, că poezia a înfrumuseţat seara sibienilor, prin cărţile prezentate. Dincolo de faptul că este un pasionat recitator (aşa cum a fost cunoscut la început), poetul Lőrinczi Francisc-Mihai este un admirator al Văii Hârtibaciului, dar şi al Sibiului, aceste toposuri fiind seva inspiraţiei sale. Fascinat de Vale, de „amiezile” care vin ca o pecetluire a operei, autorul creează broderiile „mocăniţei” şi libelulele cuvintelor dezvăluind un iubitor al metaforelor. Am reţinut o propunere interesantă a doamnei profesor: „Un adevărat ciclu autonom ar putea constitui cele 32 poezii formate din distihuri şi intitulate „Respirare", exerciţiu liric de metaforizare ingenioasă, pe care l-aş propune tinerilor studioşi din licee şi facultăţi de profil”. Volumul se bucură şi de o copertă originală, atât coperta 1, cât şi coperta 4, reproducând picturi semnate de fiica poetului, Francesca-Anamaria, elevă la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.
Au luat apoi cuvântul Ioan Gligor Stopiţa, Mihai Posada, Sebastian Doreanu, Mircea Albu şi autorul care a mulţumit tuturor pentru aprecierile despre carte. Cătălin Neghină a recitat poeme alese din volumul lansat şi a sensibilizat publicul cu timbrul său inconfundabil. În cuvântul său, domnul Mihai Posada a subliniat matricea lirismului, de esenţă metaforică, evidenţiind versuri de forţă artistică memorabilă. De asemenea, este apreciată coperta cărţii, respirările care poartă semnul măsurii liricii şi este sugerată ideea că lirismul poetului are substrat creştin, aspect evidenţiat prin secvenţe relevante. În intervenţia sa, Sebastian Doreanu, preşedintele Cenaclului „Mircea Eliade” din Denver – Colorado, a adresat salutul său şi al reprezentanţilor Cenaclului, a insistat asupra bucuriei de a descoperi că în sală sunt prezenţi mai mulţi tineri, astfel întâlnirile şi prezentările căpătând sens. Despre poezia lui Lőrinczi Francisc-Mihai a vorbit la superlativ, comparând-o cu florile de cais şi de cireş, „o bucurie de primăvară”, ale cărei petale coboară în inimile cititorilor, mai ales prin cele 32 de „Respiraţii” care te îmbogăţesc ca om.
Momentul final, al autografelor, a încheiat o seară culturală frumoasă, în care aplauzele se cuvin atât organizatorilor, poeţilor şi prezentatorilor cărţilor, dar şi publicului select. Mulţumim pentru participare domnilor profesori, colegilor, copiilor care au trăit emoţia poeziei pentru 120 de minute din existenţă: Iulia Zăhan, Nicolae şi Marilena Suciu, Lia Chişu, Rita şi Bogdan Federeac, Adriana Baldean, Radu Velica, Sanda Cristea, Florica Igritan, Mirela Cioran, Lucia Muţiu şi soţul ei, Mirela Mărgărita, preotul Papară, Neli Rusu, Monica Marin, Mia Săcelean, George Căbaş, Mihaela Dimitriu, Ilarion Bârsan, Cosmina Frăţilă, Tiţa Maria Posada, Dana Nica, Andreea Băilă, Daniela Loloiu, Diana Zăgan, copiilor talentaţi şi minunaţi: Maia, Cezara, Cristiana, Sara, Larisa, Francesca, Cristian şi Bogdan. Mulţumim pentru fotografii domnului ştefan Trihenea.
„Pentru a asculta cum se cuvine vorba … în chip poetic locuieşte omul … , trebuie să o restituim poeziei, însoţind-o cu gândul nostru” ar spune Heidegger. Pentru două ore, am locuit, în 27 mai 2022, la Cercul Militar din Sibiu, în chip poetic lumea….
Maria-Daniela Pănăzan