Articol
Frustrările, complexele și lipsa de educație îi fac, de multe ori, pe oameni să se manifeste contondent, să încerce să iasă în evidență cu orice preț, cerșind parcă atenția celorlalți, un fel de tinctură pe care o picură pe rănile propriilor neputințe. Pe frustrați îi întâlnești peste tot, inclusiv pe șosele, unde pedala de accelerație și claxonul le sunt aliați de nădejde. Zilele trecute am fost martorul unei scene iritante, dar în același timp amuzante. Un puștan teribilist, probabil cu permisul de conducere necopt în buzunar, părea foarte nemulțumit de șoferul din fața sa care încerca să parcheze pe dreapta, semnalizând regulamentar, din vreme. N-apucă omul să intre cu jumătate de mașină pe spațiul de parcare, că nevroticul neînțărcat o zbughi pe lângă el cu scârțâit de roți, gesticulând de ziceai că l-a lovit apoplexia. Cum însă echilibrul nu doarme în permanență, după vreo 15 metri agitatul nimeri în spatele unei mașini ”Școală”. Cum bulevadrul era destul de circulat, nu a putut să o depășească, așa că a mers în spatele mașinii ce se deplasa încet cât era strada de lungă. Grăbitul ăsta face parte din categoria vitejilor șoselelor, care accelerează ca bezmeticii cu 20 de metri înaintea intersecției, pentru a pune frână brusc, cred ei, în admirația celorlalți. Sigur, pentru cei modest înzestrați de natură din punct de vedere intelectual, agresivitatea în trafic e o dovadă de bărbăție, de încredere în sine, dar în realitate e doar strigătul disperat al unor frustrări. Nu a trecut mult de la tragedia de la Cedonia și am crezut că acel episod tragic va mai potoli apucăturile descreieraților ajunși în posesia unui permis de conducere, în ciuda labilității lor psihice. Cei care au impus limite de viteză în localitate, linii continue și alte reguli, nu au făcut-o pentru că se plictiseau, ci pentru a preveni drame precum cea la care ne-am referit mai devreme. Claxonatul excesiv sau semnalele disperate făcute cu farurile nu ar trebui să intimideze pe cineva care circulă regulamentar. Mai mult, dacă un astfel de nevrotic devine agresiv ar trebui potolit cu lucruri puse la îndemână în mașină… adică un discurs persuasiv, înțelegeți ce vreau să spun, nu vă gândiți la obiecte contondente, nici nu m-am gândit să fac vreun îndemn la violență. Dincolo de campanii de îmblânzire a șoferilor nervoși, de sfaturi, spoturi, trebuie să acționeze măsuri usturătoare, pentru că nicăieri în lume omul nu a fost disciplinat doar cu vorba bună. Într-o societate în care educația multora lasă de dorit, e nevoie de legi mai aspre pentru a ține în frâu porniri ce pot duce la tragedii. Firește, fără a cădea în patima excesului de zel.