Articol
Arbustul de aronia este originar din America de Nord, unde creşte la 1.000 m altitudine, pe soluri umede şi acide. Este cultivat şi în Europa. Durata de viaţă este de 20 de ani. Arbustul matur produce 15-20 kg fructe. În judeţul Vâlcea se cultivă în com. Mădulari (Informaţii la telefon 0726/800.601).
Aronia sau scoruşul negru este un fruct cu conţinut foarte mare de antioxidanţi. De 15 ori mai mulţi antioxidanţi decât afinele. Fructele de aronia reduc presiunea arterială, reduc colesterolul care poate duce la tensiune arterială crescută şi în concluzie la un accident vascular cerebral sau un atac de cord.
Fructele de aronia au efect antiinflamator cu efect asupra inimii, bolii Alzheimer, artritei şi diabetului. Fructele de aronia favorizează recuperarea mai rapidă după un infarct miocardic. Studiile clinice au dovedit că fructele de aronia reduc inflamaţia pereţilor celulelor arteriale care pot provoca boli coronariane. Printre efectele cele mai importante – fructele de aronia contribuie la scăderea în greutate, prevenirea diferitelor forme de cancer, la detoxifierea organismului datorită faptului că elimină metalele grele (plumb, cobalt) şi alte toxine din alimentaţie precum potenţiatori de culoare şi conservanţi chimici.
Fructele de aronia au un conţinut bogat de vitamina C, vitamina P, vitamina B2, vitamina PP, vitamina B6.