Eu? Abia am scăpat din chingile Scillacaribdei, că altfel nu-i pot spune. Nu ştiu alţii cum or fi, dar eu, unul, scăpat teafăr din teribila încercare mă simt aproape norocos. M-am pipăit de vânătăi, m-am căutat de cucuie prin (poate prea) moalele capului, părea simpluţă aventura, dacă luai de bun ce anunţau moaşele care au adus pe lume această minunăţie. Şi felcerii, evident, au şi ăştia meritul lor. Că aitişti nu le pot spune. Dacă erau aitişti şi nu accesorii pentru clădirile de birouri, ar fi croit o platformă aerisită, luminoasă, cu muşcate la fereşti, nu o peşteră în care să te încaieri cu stalactiţi prin hăţişuri alunecoase ca nişte grohotişuri. Undeva precis e o cărare, ceva de care să te ţii, barem un marcaj, dar cineva te obligă s-o iei de nebun prin pieptişul jnepenişului. Asta simţi după primele tentative de-a pricepe ce şi cum e de făcut. După câteva abruptimi începi să vezi şi ursoaica şi puii ei cu ochi gelatinoşi. 
Pentru unul care mânuieşte zilnic calculatorul, autorecenzarea a fost ca mersul la sală după o cură de sarmale, stopată de una cu ciolan şi fasolea lui. Ghiftuit cu trigliceride şi geometrii în stare să curbeze şi tangenta, nimereşti fix antrenorul ăla cu privire rece, şi cecen şi sensei în timpul liber. 
Non-sensurile abundă la tot pasul, iar mirarea se transformă în uluială la fiecare întrebare. După ce îndrăzneşti câteva răspunsuri, ai senzaţia că cineva locuieşte deja cu tine. După alte câteva, eşti gata să juri că tu-i locuieşti ăstuia deja, că tu eşti intrusul şi că viaţa ta ţi-o trăieşte ăstalalt. Ăsta care trage deja din trabuc, tolănit confortabil pe canapea cu picioarele pe masă. Ăsta care ştie şi când ai băgat ultimul macao pe porunci. 

 Autorecenzarea  a fost o caznă

comparabilă cu altă caznă celebră, cea prilejuită de "citirea" facturii la gaze şi electricitate. Dacă cineva a dibuit cum să-ţi alegi furnizorul ăl mai bun de electricitate şi gaze, fără să afle ulterior că a luat plasă, să-mi dea şi mie de veste. Dacă a şi priceput ceva, orice, din conţinutul facturii, are întâietate. 
Habar n-am ce-or avea alţii prin familii, dar e bine de ştiut că dacă tata-i denumit altfel decât … tata, deja-s probleme. La mansardă. Nu ştiu în ce familii o fi intitulat tata "Bunelu" să zicem, dar mintoşii care au croit recensământul ăsta au nişte familii pe care zău că n-aş vrea să le cunosc. N-aş vrea. Mbine, după userismele devenite mondenităţi, eram pregătit să nu mă ia pe nepregătite nici cretinismul cu "Părinte 1" şi "Părinte 2", dar ce mi ţi-au pregătit ăştia a fost muult peste. Fiindcă la o asemenea întrebare nu m-aş fi aşteptat neam, citez din ceea ce e denumit "G5e": Tatăl persoanei denumită "Tata" locuieşte în această gospodărie?
"G5g" îi ţine isonul: Mama persoanei denumită "Tata" locuieşte în această gospodărie?

Păi, băbăeţi,

"Persoana denumită tata", mă? Voi sunteţi sănătoşi, mă? La cap, zic, sunteţi? "Denumită tata"?? Păi, tata e tata, mă berbecilor, de când lumea şi pământul, nu "persoană denumită"! Iar tatăl tatălui e bunic, nu "persoană denumită", că văd că sunt ciudaţi care încă n-au prins de veste ori li s-a eşafodat hardul! 
O întrebare n-am izbutit nicicum să o reprim: ce-or face mă, ăia de la ţară care au cal, nu calculator, care au veceu în fundul curţii, nu laptop, care au bătături în palmă de la munca la câmp, nu smartphone, care au o viaţă simplă, nu complicată de complicăşeniile ăstea plătite – siiigur că da! –  cu vârf şi îndesat. ştiţi doar că după vestitele studii de fezabilitate, afacerea cu consultanţa rămâne una din bişniţărelile care la noi trăiesc pe picior mare, nu? În vreme ce statul bate gingaş din gene, aşa cum numai el ştie, neîntrecutul, să facă …

În loc de concluzie
Parcă şi aud, de prin casa aitistului: "Haide, dragă la masă! Vine şi persoana denumită mama? A, nu, azi e decât persoana denumită tata! Persoana denumită mama mănâncă în oraş; au fetele întâlnirea persoanelor denumite mame. Dar las` că vine rândul şi persoanelor denumite tata, să vezi acolo zaiafet şi chiote!