în continuare, țărani-plugari români și ardeleni. Și nici eu nu m-am prea domnit și sfătoșit ”fugind” la oraș din iubitul meu sat hârtibăcian. Tocmai de aceea, durerea plăcută și aproape bolnăvicioasă a plugăritului pământului și a scrisului-povestitor al vieților oamenilor, mi-au fascinat și chinuit viața, trăită așa cum am putut. Recunosc că din toate cele bune și frumoase trăite pe Pământ, bunul Dumnezeu mi-a dat mult mai mult decât speram și meritam. Este acel timp în care am deprins a înțelege de ce nu moartea este sfârșitul vieții pământene a omului, ci dureroasa și necreștineasca uitare a chipului său și a faptelor sale bune. Sincer să fiu, nu credeam să ajung să revăd și să reaud ceea ce am văzut, auzit și trăit în vremea celui De-al2-lea Război Mondial! Copilărind în preajma îngâmfatelor și bine înarmatelor trupe germane, iar apoi admirând simplitatea puhoiului armatelor sovietice, reaud îndelungul șuierat al sirenelor, bubuitul tunurilor și zumzetul din înaltul cerului al bombardierelor americanilor; clănțănitul mitralierelor avioanelor de vânătoare germane Messerschmit și scârțâitul asurzitor al șinelor tancurilor, peste care se suprapun plânsetele în suspine ale colegelor și colegilor mei de școală primară, deveniți orfani nu numai de tați, dar și fără de frații lor mai mari și de bunicii lor mai tineri, morți sau dispăruți pe front. Cu memoria neștearsă a minții mele, de care nu mă prea îngrijesc de mai bine de 87 de ani, revăd nu numai panica oamenilor înfometați și nesfârșitele șiruri ale mormintelor și gropilor commune, dar și lipsa întristătoare a coșciugelor și insuficența paturilor spitalelor răniților. Ce alinare și ce îmbărbătare pentru mine, ca și pentru frații și prietenii mei mai mari, atunci când, cu toții, dădeam o mână de ajutor țărăncilor din satele făgărășene ale copilăriei noastre. Erau acele harnice și pricepute femei și fete de măritat, care în lipsa soților lor și a feciorilor de însurat, coseau cu coasele, întorcea brezdele cu greblele, încărcau în care cu furcile fânul ierburilor, pe care îl descărcau în despărțiturile grajdurilor vitelor și șurilor turmelor oilor, coborâte în sate, toamna târziu, din stânele pășunilor munților și dealurilor. Erau acele femei-bărbătoase ale satelor Râușor, Mândra-Olt, Ileni, Șona,Toderița, Beclean, Șercaia, Vad și Felmer. Femei deprinse a secera cu secera și a îmblăti cu îmblăciile spicele grânelor. Tot ele arau și însămânțau pământurile cu caii înhămați și cu vitele înjugate. Și atunci, la fel ca și acuma, mai marii orgolioși și bogați ai Lumii ne îndoliau sufletele și ne cerneau veșmintele. Și cu toate aceste necazuri întristătoare mi s-a dat să trăiesc și o fericită întâmplare. Ea se petrece nu numai pe teritoriul țării mele, ci pe întregul rotund al Pământului. Și tocmai în aceste ultime zile de martie și primele din luna aprilie. Simțind că ceara lumânărilor aprinse este tot mai neîndestulătoare pentru rugăciunile supraviețuitorilor bolilor și războaielor, de îndată albinele au ieșit la culesul polenului și nectarului florilor timpurii ale primăverii, în vreme ce oile-mame ale dragilor mei țărani-plugari ardeleni, munteni, bănățeni, dobrogeni și maramureșeni își îndestulează ”copiii” plângăreți cu laptele dulceag și gras al ugerelor, nebănuind că, în curând, frumoșii și jucăușii lor miei le vor domolii poftele păgâne ale flămânzilor Lumii. Nerăbdătorii înavuțiți ai orașelor și-au permis să își îndestuleze burțile cu carne de ied sau de miel încă din vremea începutului Postului Mare. Ceilalți, mai mulți și mai săraci la pungă și mai credincioși la suflet, măcar așteaptă să se ivească Lumina Luminoasă a Zorilor Învierii Domnului! Între timp îmi place să cred în prezicerile înțelepte și creștinești ale Îngerul meu păzitor. Cel care mi-a șoptit, în ”visul plăcut al unei nopți de Primăvară”, că războinicii ruși și ucraineni vor opri, în curând, să mai vorbească în numele lor vocea arțăgoasă și mortală a armelor, ci cea caldă și blândă a împăcărilor. Și, astfel, vor lăsa loc să vină îndoliatele Paști ale catolicilor și ortodocșilor. Între-timp, eu voi avea răgaz să trag nădejde că războinicii vor uita să se mai dușmănească, omorî și autodistruge! Iar puternicii și bogații lumi vor înceta să le mai stimuleze orgolile, supărările și tristețile.