Articol
Începând cu data de 1 mai, hrana pacienților internați în cadrul Spitalului Cllinic Județean de Urgență Sibiu este servită în regim de catering. Noul furnizor de hrană este firma Ansamble Catering & Services Romania, care a câștigat licitația organizată de spital. Contactul a fost semnat în data de 4 aprilie și a intrat în vigoare la data de 1 mai.
Valoarea totală a acordului cadru de servicii de preparare și transport hrană (catering) pentru pacienții internați în cadrul SCJU Sibiu și medici de gardă, pentru o perioadă de 3 ani este de 13,56 milioane lei + TVA.
Valoarea este compusă din: valoarea alocației de hrană, valoarea prestației pentru serviciile de catering, valoarea caserolelor și numărul maxim de alocații estimate pe 36 luni.
Spitalul din Sibiu a scos la licitație meniuri având următoarele valori:
La aceste valori se adaugă prestația pentru servicii catering 2,70 lei + TVA (9%) și valoare caserole 2,80 lei/zi + TVA (19%).
Hrană în funcție de regim
Hrana pacienților este acordată diferențiat, în funcție de regimurile alimentare. Pe lângă micul dejun, prânz și cină, anumite tipuri de meniuri (mame, arși, oncologie, hepatic, diabet) includ și supliment, de două ori pe zi.
Spre exemplu, meniul din data de 2 mai 2022 arată astfel: la micul dejun, pacienții au primit ceai, unt, brânză de vaci/biscuți/caș (în funcție de regimul alimentar stabilit), roșie (în funcție de regimul alimentar stabilit), pâine. La prânz masa a fost copusă din supă de legume cu fidea, pui la rotisor, piure de cartofi/salată varză/mâncare de fasole verde/orez dietetic cu morcov (în funcție de regimul alimentar stabilit), pâine. La cină pacienții au primit mămăligă cu brânză de vaci și smântână sau mămăligă și tocăniță de legume.
Suplimentele pentru lăuze, arși, oncologie, hepatic, diabet constau în iaurt și fruct (măr) sau compot.
„Scopul nostru este să îmbunătățim calitatea serviciilor oferite pacienților, inclusiv hrana, cu mijloacele pe care le avem la dispoziție. Am scos la licitație serviciul de hrană, în conformitate cu normele legale, pentru ca pacienții să primească mâncarea în regim de catering, de la o firmă specializată în astfel de servicii. Suntem încrezători că această schimbare va îmbunătăți condițiile de servire precum și calitatea produselor pe care le primesc pacienții. În continuare, cea mai mare vulnerabilitate rămâne nivelul redus al alocației de hrană dar și acest lucru se va schimba începând de la data de 1 iulie, când va intra în vigoare noua norma de hrană a pacienților din spitale, cifrată la 22 lei”, a declarat managerul SCJU Sibiu, dr. Daniel Chelcea.