Articol
Un grup de agricultori din regiunea sibiană a Ţării Oltului alături de antreprenori din diverse domenii de activitate, au primit invitaţia de a se alătura echipei europene implicate în Proiectul „Promotion of the potato: a local product, a quality product”, iniţiat de Asociaţia „La Belle du Lie” Ploeuc – L`Hermitage, împreună cu autorităţile publice locale si departamentale din Cotes d“Armor (Bretania – Franţa). În cadrul proiectului s-au alăturat şi parteneri din Polonia (autoritatea publică din oraşul Ostroda, „Pomorkie Masurian Potato Breeding din Strzekecin – Branch – Szyldak”, un prestigios institut de cercetare şi producţie pentru cultura de cartofi de sămânţă, cu o activitate în domeniu de peste 60 de ani, dar şi alţi colaboratori).
Proiectul are ca scop principal promovarea culturii şi consumului de cartofi.
Iniţial, startul proiectului a fost pregătit pentru anul 2020, dar, din cauza resptricţiilor Covid – 19 aplicate în Europa, a avut prima mobilitate doar anul trecut, în Polonia.
În perioada 2 – 7 mai 2022, Ţara Oltului va fi gazda celuii de-al doilea episod important al acestui proiect european, la activităţile pregătite urmând a participa şi două importante delegaţii din Franţa şi Polonia. Printre oaspeţii ce vor sosi cu această ocazie în judeţul nostru se vor afla mai mulţi agricultori (cultivatori de cartofi şi crescători de animale), reprezentanţi ai asociaţiei deţinătoare a proiectului, oameni de afaceri, specialişti în agricultură şi aleşi locali.
Pentru această acţiune, gazdele din România au pregătit mai multe întâlniri cu mici producători de cartofi din zona Porumbacu de Sus – Avrig – Arpaşu de Sus, vizite în teren, întâlniri cu specialişti ce işi desfăşoară activitatea în domeniul agriculturii, întâlniri cu diverşi întreprinzători locali etc. De asemenea, cu acest prilej vor fi organizate unele activităţi în urma cărora se va evidenţia importanţa gastronomică şi culinară a cartofului pentru locuitorii acestei zone. Astfel, în programul delegaţiei comune au fost incluse vizite la două brutării unde se produce şi sortimentul de pâine cu cartofi, iar în colaborare cu diverşi funizori de servicii, s-a stabilit ca, pentru mesele de prânz sau cină oferite oaspeţilor, cel puţin un fel de mâncare să fie bazat pe cartof.
În programul acestei mobilităţi nu a fost neglijată nici componenta de turism şi relaxare, printre obiectivele vizate fiind centrul Sibiului, Muzeul Astra, Cetatea de la Făgăraş, Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus şi Mănăstirea Cisterciană de la Cârţa.
Activitatea economică în zona din jurul comunei franceze Ploeuc –L`Hermitage este în cea mai mare parte agricolă, o mare pondere a acesteia fiind constituită de cultura cartofului, în special producţia de cartofi de sămânţă. Dezvoltarea extraordinară a acestui sector s-a manifestat, în mod deosebit, în ultimele două decenii, zona fiind acum recunoscută ca producătoarea a peste jumătate din cantitatea de cartofi din intreaga recoltă a departamentului Cotes d“Armor. Având în vedere importanţa deosebită a acestei activităţi,ce adus faimă zonei, Asociaţia „La Belle du Lie”şi Primăria din Ploeuc –L`Hermitage a decis organizarea „Sărbătorii cartofului”, manifestare desfăşurată odată la trei ani, care adună în acelaşi loc peste 30.000 de participanţi, pentru diverse activităţi culturale, sportive, gastronomice, educative, schimburi de experienţă, comerciale etc.
În urma desfăşurării acestui proiect, iniţiatorii doresc, de asemenea, să pună bazele primului centru european de resurse pentru cultura cartofului, un loc ce va fi deschis publicului larg și profesioniștilor, în care să fie reprezentate toate sectoarele, domeniile ce au legătură cu cartoful și care să reunească toți actorii acestuia.
Cartoful „uneşte” pentru a doua oară teritoriile din Ţara Oltului şi zona Ploeuc –L`Hermitage într-un proiect de anvergură europeană, în urmă cu aproape un deceniu fiind derulată o iniţiativă similară, ce s-a finalizat, printre altele, cu editarea cărţii bilingve „Cartoful, ambasadorul teritoriului nostru”, în cuprinsul căreia sunt prezentate obiective turistice şi istorice, dar şi preparate culinare bazate pe cartofi, specifice localităţilor din ambele regiuni.