O nouă apariție la Editura Agnos îmi bucură lectura: Ierom. Varlaam Almăjanu, Iubirea ca o poruncă. O călătorie cu Padre prin Decalog (Ed. Agnos, 2022, 174 pg.). Dar al ucenicilor Părintelui Varlaam, plecat anul trecut din Partoș la Cerul liniștii, cartea ne propune o serie de cateheze pe care Părintele  cu dragostea sa le-a adresat copiilor săi sufletești în parcursul duhovnicesc al ultimilor ani. Cateheze asupra Poruncilor? Oarecum. Mai mult? Sigur da. O serie întreagă de meditații-provocare la modul în care Dumnezeu poate vorbi omului modern, foarte preocupat de carieră și dezvoltare de sine dar absent în căutarea Izvorului sinelui și binelui. Un colectiv inimos- Părintele Simeon Stana, Profesoara Irina Paulescu și Mircea Laza- s-a angajat în recuperarea- în timp- a frumoasei voci mărturisitoare a celui plecat chiar prea devreme dintre noi. Mi s-a îngăduit să scriu câteva gânduri în prezentarea cărții. Le reiau cu drag, fișă de lectură a unei cărți cu adevărat de suflet: „Cei care l-au ascultat vorbind pe Părintele Varlaam – Padre de la Partoș, cum încă îi spun cei care-l iubesc- au bucuria de a-l reauzi …în scris. Dispus la eforturi de închegarea mici sale familii duhovnicești a petrecut vreme, deloc puțină, în repovestirea creștinismului, în recompunerea conținuturilor credinței. Din astfel de întâlniri s-au ivit și astfel de cărți care biruie moartea, o vădesc inutilă în pragul cunoașterii reciproce și iubirii, lipsită de boldul victoriei sale. Veți citi cuvinte despre modul în care din Poruncile divine se desprind învățăturile Fericirilor, care ascund în ele, fiecare pe rând, Poruncile pe de-a întregul. Cuvinte vii, lămuritoare care au constituit la vremea lor, și de-acum e iarăși vremea lor, fermentul unei renașteri în Hristos a multor creștini nominali care s-au întors la propria credință. Veți simți în texte nevoia de imediat, de viață duhovnicească imediată. Blândețea textelor topește orice îndoială. Nu, Părintele Varlaam nu învăța de la o catedră ridicată peste capetele oamenilor, pe deasupra vieților lor. Ci cu o iubire neobosită despre care putem mărturisi azi că nici moartea nu ne poate despărți. Din când în când în curtea de lumină a Partoșului, după ce se închină mormântului Sfântului Iosif cel Nou, vlădicul Timișoarei de demult, oamenii privesc cu un oftat mormântul prea tânărului Padre, cel care le-a cules de pe jos sufletele-cioburi și cu migala restauratorului cu har  le-a alcătuit construcția care să țină în ea și temerile dar și curajoasa lor restaurare în Hristos. Uneori și așa, propovăduind în ce mod Poruncile țin în ele o călătorie plină de iubire către Cel ce este Iubirea”. Îmi mențin gândul dăruindu-l cititorului, îndemnând la bucurie și lectură în bucurie.