FC Hermannstadt câștigă la Chiajna și continuă cursa pentru promovarea directă

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii s-au ales cu 7 puncte din 9 posibile din ultimele 3 meciuri, toate trei în deplasare. După victoria concludentă de la Steaua (4-1), ”alb-roșii” au terminat la egalitate, la Slobozia (0-0; acum o săptămână, iar în această seară au fost cu o clasă cel puțin peste Concordia.

Meciul ar fi putut începe de la 1-0, dar Batin – servit ideal printre fundașii centrali ai Sibiului de Matiș – a fost indecis, iar portarul Iliev a avut precizie de chirurg, respingând curat de la picioarele atacantului ilfovean ('3). Același Batin era destinatarul centrării lui Borța, dar Bejan a fost mai rapid ('4).

În replică, Balaure a tras de la distanță, dar tânărul Aldescu n-a avut n-a avut probleme ('9).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Și, tot Batin a mai irosit o ocazie de a face 1-0 a ilfovenilor, ștergând cu fruntea mingea centrată în cros de același Borța, fără a reuși s-o cadreze pe poartă ('15).

Batin a fost imprecis și la prima lovitură de la colțul terenului a Concordiei ('21), iar un minut mai târziu jucătorii lui Zicu au cerut penalti pentru un presupus henț al lui Opruț, însă ”centralul” Avram a lăsat jocul să continue.

Balaure i-a mai încercat încă o dată vigilența lui Aldescu ('22), anunțând parcă reușita lui Daniel Paraschiv, de 3 minute mai târziu. A fost o lovitură de la colțul terenului, cu siguranță o schemă exersată la antrenamente, Bejan a trimis pe colțul lung, unde a apărut surprinzător Mino Sota, care a recentrat din prima și atacantul lui Hermannstadt și-a trecut în cont a cincea reușită de când a venit la Sibiu ('25).

Aldescu a fost solicitat în alte două rânduri, de același Paraschiv ('32) și Balaure ('36), însă golul a picat, dedata aceasta, în cealaltă poartă. Marc a desenat maiestuos o pasă de 50 de metri, exact între Bejan și Stoica, de unde a țâșnit, de la limita ofsaidului, Paul Batin, atacantul trimițând cu sânge rece, printre picioarele lui Iliev ('39).

Măldărășanu a mutat ispirat la pauză, introducându-l pe Năstăsie în locul lui Baba Alhassan, cel care a fost avertizat de arbitrul Avram în drum spre vestiare. La doar 5 minute de la reluare, Pantea a centrat perfect pentru Paraschiv, care a luat transversala la țintă, cu capul, mingea a revenit în teren exact unde era Năstăsie și decarul a readus Sibiul în avantaj.

Reacția ilfovenilor a fost moale, Batin a reluat alături, în urma unui corner ('53), iar Matiș a cerut penalti la o fază în care a încercat să centreze, dar a trimis în Mino Sota. Niponul era însă cu mâinile la spate, așa că nici vorbă de lovitură de la 11 metri ('66).

Ajuns la Concordia după ce FC Hermannstadt a renunțat la serviciile lui, sârbul Plazonja a căutat să se răzbune, dar a reluat ciudat cu capul și Iliev a reținut ('79). Până la urmă, ilfovenii au înscris și golul doi, o ”bijuterie” a lui Matiș, dar reușita i-a fost anulată pentru că înainte de șut l-a îmbrâncit ușor pe Mino Sota ('80).

Sibienii și-au asigurat un final de meci liniștit pentru că, pe contraatac, Buhăcianu a primit de la Biceanu și a trimis în fața porții pentru Blejdea, care a îndeplinit o simplă formalitate, reluând în poarta goală ('89).

Ultimul cuvânt l-au avut jucătorii lui Zicu, însă Matiș a trimis de puțin pe lângă vinclu, de la distanță, în prelungiri ('90+4).

Echipa lui Măldărășanu rămâne neînvinsă în play-off, având patru victorii din 7 jocuri, 56 de puncte, în vreme ce Concordia e la al patrușea eșec consecutiv și ilfovenii speră acum ca Steaua să nu poată obține dreptul de a promova, pentru a prinde barajul.

 

CONCORDIA CHIAJNA – FC HERMANNSTADT 1-3 (1-1)

Au marcat: Paul Batin '39 / Daniel Paraschiv '25, Ionuț Năstăsie '50, Andrei Blejdea '89.

CONCORDIA: 24. Marius Aldescu – 2. Florin Borța, 6. Raul Palmeș, 73. Andrei Marc (cpt.), 31. Carol Taub (27. Alexandru Cherecheș '46) – 28. Dorin Codrea, 8. Neluț Roșu (19. Bogdan Barbu '84) – 80. Răzvan Matiș, 21. Adrian Voicu (9. Nemanja Sokovic '68), 20. Nini Popescu  (22. Nicolae Pîrvulescu '68) – 29. Paul Batin (17. Stjepan Plazonja '60). Antrenor: Ianis Zicu. Rezerve neutilizate: 12. Denis Moldovan, 3. Cătălin Alexe, 25. Petruș Pintilie, 30. Marius Dumitru.

FC HERMANNSTADT: 12. Plamen Iliev – 98. Alexandru Pantea, 23. Florin Bejan, 4. Ionuț Stoica (cpt.), 18. Raul Opruț – 14. Mino Sota, 8. Baba Alhassan (10. Ionuț Năstăsie '46), 29. Ciprian Biceanu – 96. Silviu Balaure (77. Andrei Blejdea '78), 30. Daniel Paraschiv (28. Valentin Buhăcianu '59), 51. Alexandru Oroian (13. Cosmin Bucuroiu '67). Antrenor: Marius Măldărășanu. Rezerve neutilizate: 1. Ionuț Pop, 21. Gheorghe Tomșa, 16. Saeed Issah, 6. Paul Antoche, 9. Ioan Hora.

Arbitru: Robert Avram (Piteşti). Asistenți: Ionuț Traian Neacșu (Bucureşti), Nicușor Marin (Suseni/Argeş). Rezervă: Mihail Sebastian Lăstun (Rm. Vâlcea).

Observatori: Zoltan Tamaş (Od. Secuiesc), Mircea Bucur (Tg. Mureş).

Cartonașe galbene: Ad. Voicu '61, Pantea '64 / Baba Alhassan '45+2.

Cartonașe roșii: – / -.

Raportul șuturilor: 9-17 (pe poartă 3-9). Cornere: 3-1. Ofsaiduri: 0-0. Raportul faulturilor: 9-8.

Stadion: ”Concordia”. Spectatori: 300. Gazon: sintetic, denivelat. Timp:. răcoros.

Omul meciului: Daniel Paraschiv (FC Hermannstadt).

 

 

Autor
28 aprilie 2022 la 19:40

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit