"Lipsa spiritului de continuitate"

Acasa >

Articol

Un fragment din lucrarea lui Dumitru Drăghicescu (1875-1975) "Din psihologia poporului român" (1907) ocupă locul de editorial al revistei Magazin istoric (aprilie 2022). Vă redau câteva pasaje, să vedeţi cât sunt de actuale: "Nu veţi putea deschide un jurnal, o revistă, o broşură, în care să nu se vorbească, să nu se propuie şi să nu se plăsmuiască reforme şi îmbunătă­ ţiri economice, culturale, comerciale, militare ş.a. Nimic din toate acestea nu s-a început. (…) Ceea ce săvârşeşte românul nu este niciodată desăvârşit. Absoluta lipsă de continuitate şi urmare în acţiunea lui practică, lipsa de răbdare şi de voinţă energică, sforţări întrerupte, sporadice, iată notele sufletului românesc, aşa cum acest suflet a fost făurit de peripeţiile istori­ ei. Neobicinuiţi cu încordările lungi, cu sforţările con­ tinui, aproape nimic nu se face la noi fundamental (…).
Eminentul diplomat, sociolog, filozof şi politician a perceput perfect psihologia noastră ca naţie. şi nu ne-am schimbat prea mult după mult lăudata Mare Unire.
Din cuprinsul acestui număr vă recomand câteva studii: Criza bosniacă din 1908 (dr. Ion Gabriel Andrei), Diplomaţi români în atenţia Securităţii (Ciprian Niţulescu), Societăţi bancare mixte 50 de ani de evoluţie (Mihai Rădoi, Alexandru M. Tănase), Pregătiri de război. Combustibilul sintetic (Daniel Marius Mihu), Coduri vestimentare în societatea românească modernă (Dr. Maria-Camelia Ene), "Viziratul” ca sistem politic în România mo­ dernă (Dr. Mihail E. Ionescu), Sibiu. Povestea unui oraş transilvan (Dr. Răzvan C. Pop), Războiul Crimeei (Petre Otu), Filoelenismul şi Revoluţia greacă (Apostolos Patelakis), Călăreţi, cai, harnaşamente la geţi şi daci (Cătălin Borangic), Florica Bagdasar, prima femeie ministru într-un guvern al României (Nina Cristea), Franciscani şi dominicani în Moldova medievală. Convertiri la catolicism (Claudia-Florentina Dobre), Un tâlhar de altădată (Theo Stănescu-Stanciu).
Dacă mai adaug rubricile obişnuite, şi articolul de… scandal Alexandrina Fălcoianu versus Sabina Cantacuzino (Alin Spânu), vă asigur că veţi avea o lectură pe toate gusturile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
18 aprilie 2022 la 19:48

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 14 ore
Obiceiuri și tradiții la români, în ziua de Paști
Poporul român are multe tradiții pe care le-a moștenit din moși strămoși și pe care le păstrează cu...
Cultura
3 min de citit
acum 16 ore
Video: Șoseaua Alba Iulia, mai „tânără” cu 46 de ani. Atunci și acum
Șoseaua Alba Iulia este una dintre cele mai importante și mai circulate artere ale Sibiului. Ca multe alte...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Primăvara în joc și cântec” – spectacol folcloric la casa de Cultură Avrig
Vineri, 25 aprilie, începând cu ora 18, Casa de Cultură a orașului Avrig va găzdui Spectacolul Folcloric Extraordinar...
Cultura
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Spectacol de Paști, la Arpașu de Jos
Luni, 21 aprilie, începând cu ora 17, la Casa de Cultură din Arpașu de Jos se va desfășura...
Cultura
1 min de citit