Un sas plecat din Slimnicul Sibiului și stabilit definitiv, cu peste 40 de ani în urmă, într-un orășel din Germania, m-a atenționat telefonic că mi-a strecurat în buzunarul stâng al sacoului agățat în cuierul unei cofetării, o fițuică de pe care, de îndată, am prins a citi: ”România este țara în care atât femeile cât și bărbații implicați în politică și în funcții de conducere n-au nici onoare și nici patriotism. Ei sunt aceia care au furat și înstrăinat bogata avere a țării”. Și cum acel sas ardelean a plecat, nelăsându-mi nici măcar adresa, ci numai promisiunea că mă va căuta cândva, am încerct să scriu măcar o fârâmitură din tristul și revoltătorul adevăr: România este țara în care mai toate lumea moștenește sau revendică juridic și avocățește, cu bani mulți, cu pile și relații, ceva anume, cum ar fi: terenuri agricole și de construcții, livezi pomicole, podgorii viticole, păduri, munți, ape, iazuri pisicole, foste ateliere meșteșugărești, fabrici și uzine, case de locuit, străzi, clădiri, poteci, drumuri, izvoare de ape minerale, stațiuni balneoclimaterice, vile, sedii de restaurante, spitale, dispensare medicale, cămine culturale, școli, licee, facultăți, maternități, farmacii și chiar pământurile de sub biserici și mormintele cimitirelor. Prin bunătatea prostească și originalitatea milei locuitorilor săi, România este țara tuturor și nimănui! S-a ajuns până întracolo încât românul mereu își face vara sanie, iar iarna o taie și o pune pe foc.

-//-

Zilele trecute s-au împlinit 155 de ani de când Parisul găzduia Expoziția Universală a Omenirii, (1 aprilie-3 noiembrie 1867), având ca temă: Agricultura, Industria și Artele plastice. Expoziție deschisă, în mod festiv, de însuși Napoleon al 3-lea, regele Franței. Cu precizarea că pictura, sculptura și grafica aveau un loc aparte de expunere, iar România era reprezentată de creațiile mai multor plasticieni de valoare, între care și de câteva tablouri reprezentative ale lui Nicolae Grigorescu (1838-1907), Gheorghe Tattarescu (1818-1894) și Theodor Aman (1831-1891). În rest, Pavilionul țării noastre îl avea, în calitate de comisar general, pe istoricul Alexandru Odobescu (1834-1895). Două au fost marile distincții de onoare primite de Țara Românească, încă vasală, pe acea vreme, Porții Imperiului Otoman, având drept capitală Instanbulul turcesc, fostul Constantinopol elen și al ortodoxiei universale. Cel mai prestigios premiu avea să fie atribuit componentelor masive ale Tezaurului de la Pietroasele, denumit ”Cloșca cu puii de aur”. Descoperirea lui avea să fie făcută între bolovanii unei cariere miniere de suprafață de către țăranii-pietrari Ion Lemnaru și Stan Avram. Eveniment petrecut în preajma Sărbătorilor de Paști ale anului 1837. Cealaltă dinstincție de onoare avea să fie artibuită unei alte comori găsite în pământ românesc. Era o bogată colecție de podoabe și bijuterii extrem de scumpe, prelucrate artizanal din rășina fosilă și pietrificată a celor mai bogate zăcăminte de chihlimbar ale Europei, din acele îndepărtate timpuri. Zăcăminte descoperite, exploatate și prelucrate în vecinătatea satului Colți-Buzău. De subliniat și faptul că prin anii 1960, deci după trecerea a aproape un secol de la acel eveniment expozițional din capitala Franței, în Muzeul ASTRA, din pădurea ”Dumbrava Sibiului”, a fost transmutată și restaurată cea mai veche casă-atelier meșteșugăresc a unei familii de prelucători ai chihlimbarului din amintitul sat buzoian!

Ioan Vulcan Agniţeanul