Credincioșii din Sibiu au participat șa Slujba Deniei din săptămâna a cincea a Postului Mare, la Catedrala Mitropolitană

Acasa >

Articol

Slujba Deniei din săptămâna a cincea a Postului Mare a fost oficiată miercuri, 6 aprilie, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul acesteia, s-a citit integral Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Slujba Deniei a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

În soborul slujitor s-au aflat vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, precum şi cadre didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu şi slujitori ai Catedralei mitropolitane.

“Canonul cel Mare este denumit astfel, nu doar pentru numărul mare de stihiri, ci și pentru profunzimea învățăturilor teologice. Bogăția și frumusețea canonului reprezintă pentru credincioși un îndemn la pocăință și la meditație biblică. În special, sunt evocate numeroase personalități ale Vechiului Testament care I-au slujit lui Dumnezeu cu mult devotament; astfel, credincioșii sunt îndemnați să fie primitori ca Avraam, să fie răbdători ca Iov, să fie ostenitori ca Iacob pentru împlinirea dorințelor pe care le au și să fie postitori asemenea lui Moise”, spun reprezentanții Mitropoliei Ardealului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul Deniei Canonului cel Mare s-a citit și Viața Sfintei Maria Egipteanca, important document hagiografic și duhovnicesc, scris de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

 

07 aprilie 2022 la 12:55

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
„Udatul” fetelor de Paști, obicei săsesc care încă se păstrează
În a doua zi de Paști are loc „udatul” fetelor,  un obicei preluat din cultura comunităților săsești și...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Fetiță de 7 ani, lovită de mașină lângă Zoo
Un accident s-a produs luni, în a doua zi de Paști, pe Calea Dumbrăvii, zona Zoo. O fetiță...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Măldărășanu, după remiza cu Farul: ”Aceeași meteahnă a noastră, nu învățăm din greșeli”. Motivul pentru care nu e supărat pe jucătorii săi
Antrenorul echipei sibiene era dezamăgit, la finalul meciului de la Ovidiu, pentru faptul că echipa sa a obținut...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
Sibiul devine capitala baschetului feminin U14!
Imediat după Sărbătorile Pascale, debutează ultima faza a Campionatului Național de Baschet Feminin U14! CSS Sibiu și Federația...
Actualitate
4 min de citit