Primăria Sibiu desființează locuri de parcare și oferă pietonilor mai mult spațiu pe strada Timotei Popovici

Acasa >

Articol

Primăria Sibiu lucrează acum pe strada Timotei Popovici, pe tronsonul dintre strada Al. Papiu Ilarian și Piața Schiller, la reconfigurarea spațiilor de parcare. S-au desființat 13 locuri de parcare pentru a face loc mai mult pietonilor și pentru ca circulația să se desfășoare mai bine, pe o stradă îngustă din zona centrală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Locurile de parcare desființate sunt cele de pe partea cu numerele impare, iar locurile de pe partea opusă se vor muta complet pe carosabil. Astfel, pe acest tronson, ambele trotuare rămân libere în totalitate pentru circulația pietonală. În zonă s-au montat deja semnele de „Oprire interzisă”, iar șoferii sunt atenționați pe această cale să le respecte.

„În acest context, recomandăm șoferilor să se îndrepte spre alte parcări din zonă, mai ales spre parcarea de la Piața Teatrului și parcarea Cazarma 90. Reamintim că informațiile cu privire la numărul de locuri disponibile în aceste două parcări zonale sunt afișate în timp real pe panourile digitale amplasate în Piața Unirii”, anunță Primăria Sibiu.

Linia Verde electrică de transport public le stă în continuare la dispoziție, pe un traseu prelungit, pe cei care vor să se deplaseze spre centru, eliberându-i astfel de grija găsirii unui loc de parcare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

 

06 aprilie 2022 la 12:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 minute
”Lupul singuratic”, dat jos din trecul cu care se întorcea de pe Litoral de ”naș”, după ce a pedalat peste 550 de kilometri să asiste la meciul cu Farul!
Suporterul sibian care parcurge anual mii de kilometri cu bicicleta pentru a asista la meciurile din deplasare ale...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 minute
Piața Mare se va transforma în muzeu pe patru roți
Un eveniment dedicat frumuseții și eleganței automobilelor de epocă, va avea loc pe data de 3 mai, între...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Grătarele au fost încinse încă din prima zi de Paști, la Curmătură
Cu mic cu mare, zeci de sibieni au ales să petreacă după-amiaza primei zile de Paști în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 22 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit