Articol
Sibienii se mobilizează pentru “Casa Voluntarilor”. Cauza socială poate fi susținută în perioada 4-5 iunie, în cadrul celei de-a XI-a ediții a Maratonului Internațional Sibiu.
“În anul 2017, Asociația „Centrul European Pentru Întâlnirea Tineretului – Biserica Cetate Hosman” (CEPIT) a preluat fosta casă a predicatorului, aflată în proximitatea casei parohiale și făcând parte din ansamblul bisericii fortificate.
Scopul acțiunii este restaurarea casei istorice și repunerea în folosință a acesteia ca loc de găzduire a voluntarilor. Dat fiind stadiul înaintat de degradare în care se află casa, s-a identificat o listă lungă de lucrări necesare: refacerea acoperișului, lucrări la structura de rezistență, adăugarea instalației electrice, legare la rețeaua de apă etc. Aceste lucrări au fost efectuate accesând diverse surse de finanțare în anii trecuți. Pasul următor constă în amenajarea interiorului: finisarea viitorului dormitor, a bucătăriei și a biroului și mobilarea corespunzătoare”, spun reprezentanții grupului de inițiativă.
CEPIT și-a început activitatea în anul 1995. De-a lungul anilor au avut loc nenumărate acțiuni, cele mai importante fiind: restaurarea casei parohiale din Hosman și transformarea acesteia într-un centru de tineret, organizarea de evenimente culturale internaționale și punerea accentului pe relațiile interetnice, restaurarea șurii, organizarea a șapte ediții de Holzstock Festival, organizarea Târgului de Crăciun din Hosman, pentru păstrarea tradițiilor săsești și a cel puțin două workshop-uri de restaurare/ an pentru studenți și pasionați de istoria locală.
De la preluarea Casei Predicatorului până în prezent au existat mai multe inițiative și parteneriate care au dus la reabilitarea diverselor părți ale casei. O mare parte din lucrări au fost realizate în cadrul unui proiect Erasmus Plus care a adus împreună patru școli profesionale din diferite țări europene. Elevii participanți au avut ocazia să-și facă stagiul de practică, lucrând sub supravegherea profesorilor, în satul Hosman.
“Majoritatea proiectelor noastre sunt realizate cu ajutorul voluntarilor, pentru care organizăm ateliere și cărora ne dorim să le împărtășim legătura pe care noi o simțim cu patrimoniul local. De aceea alegem întotdeauna pentru proiectele noastre de restaurare meșteri care pe lângă aptitudinile profesionale, au și darul de a da mai departe cunoștințele și pasiunea”, mai spun reprezentanții grupului de inițiativă.
Înscrierile se fac pe https://maratonsibiu.ro/inscriere-alergator/?cauza=5, iar alergătorii pot fi susținuți pe https://maratonsibiu.ro/inscriere-sustinator/?cauza=5.