Articol
Conflictul ruso-ucrainean a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte. Societatea civilă s-a împărțit în mai multe tabere și urmărește cu atenție tot ce se întâmplă în țară vecină.
Președintele ucrainean vorbit luni, 4 aprilie, în plenul Parlamentului României. În cadrul discursului, Volodimir Zelenski a prezentat imagini ale masacrului de la Bucea, acuzând Rusia de crime de război. Președintele ucrainean a susținut că pe teritoriul Ucrainei se decide acum soarta Europei și a făcut apel la noi sancțiuni împotriva Rusiei.
Reporterii Tribunei au discutat cu sibienii pentru a afla părerea acestora despre cel mai „fierbinte” subiect al momentului. Majoritatea oamenilor pe care le-am intervievat condamnă „operațiunea specială” a Kremlinului și sunt preocupați de viața ucrainenilor. Unii sibieni sunt îngrijorați că războiul poate să se extindă și să ajungă pe teritoriul României, iar alții sunt siguri de parteneri externi și de forțele NATO.
„Ucrainenii trebuie să fie ajutați. Sunt foarte multe persoane afectate de acest război. Mulți copii, bătrâni femei. Oamenii trebuie să fie sprijiniți moral și material. Nu pot să spun că mi-e frică de război. Suntem apărați. Suntem în alianța NATO, care ne va apăra. Poate să cadă din greșeală o bombă. Suntem vecini și poate să nimerească cu o bombă. Tuturor ne e frică de război, dar noi avem sprijin. Să sperăm că într-o zi vom sărbători sfârșitul războiului. Doamne Ajută!”, spune Gigel.
„Sunt contra războiului și contra rușilor”
„Sunt contra războiului și contra rușilor. E ceva abuziv și fără noimă. Foarte urât în secolul XXI să avem un asemenea război. Sunt mai optimist. Sper să nu ne confruntăm cu așa ceva. Președintele rus vorbește mult de Europa de Est, dar nu cred că o să îndrăznească. Refugiații trebuie să primeaыcă sprijinul nostru”, este părerea lui Gheorghe.
„Când mă gândesc la acest război mă gândesc la multă suferință. Cred că problemele și conflictele pot fi rezolvate într-un mod diplomatic, fără violență. Mi-e și frică puțin. Mă gândesc și la masacrul din Bucea. Au murit foarte mulți oameni nevinovați. Nu cred că o să între în România, pentru că o să se activeze articolul cinci. România va fi protejată de NATO și Rusia ar pierde. Rușii nu vor intra în România. Trebuie să-i ajutăm și pe refugiați. Am văzut mai multe postări în care se discuta de ce trebuie să-i ajutăm pe refugiați. Oamenii nu au avut încotro și au fugit la noi”, susține Alexandra.
„Este un conflict mult mai vechi. Rusia nu pare genul de stat care să lase deoparte un conflict nerezolvat în ochii lor. Cred că e un război de lungă durată. Sunt o mulțime de vieți care sunt puse în pericol, doar pentru dorința unui dictator, până la urmă. Nu mi-e frică de un eventual război, nu cred că o să ajungem la acest scenariu”, a spus Eliza.
„Rușii au un plan”
„Nu credeam că o să se întâmple așa ceva în timpurile noastre. E din domeniul fantasticului. Ce intenții a avut Putin și ce dorește în continuare e ceva de neînțeles. Se luptă cu populația civilă, cu bătrâni, cu copii și cu femei. Nu am mai văzut un astfel de război. Este ceva monstruos, nu îmi vine să cred că deciziile aparțin unui om. Vom fi afectați economic, e o perturbare. Există și un pericol nuclear. Zelenski este un om care își iubește țara și poporul. Se vede că e obosit și nu se lasă. Îl compar cu alți politicieni. Zelenski se află mult deasupra lor. E foarte bine că putem să oferim o mână de ajutor. Oamenii au rămas fără casă. Nu contează ceea ce a fost. Asta înseamnă să fii om”, a remarcat Mariana.
„E foarte rău. Din toate punctele de vedere e foarte rău. Nu mi-e frică de război, nu cred că o să ne afecteze. Nu cred că Putin are intenții să-și extindă războiul în țările NATO. Suntem asigurați. Trebuie să-i ajutăm pe refugiați. Am auzit diferite opinii, dar trebuie să-i ajutăm. Cum poți să ajungi la asemenea crime. Rușii au un plan. Dacă au ajuns la Odesa, poate să ajungă și la Sulina. Am o părere bună despre Zelenski. Este un om cumsecade”, este părerea lui Andrei.
Foto: Răzvan NEGRU