„Împreună facem Avrigul curat!”, ediţia de primăvară – 2022

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Pentru  o cât mai eficientă campanie, s-au făcut mai multe deplasări şi verificări în teritoriu, în urma cărora au fost identificate mai multe zone vulnerabile, ce vor fi vizate de echipele de participanţi. De o atenţie sporită din partea  participanţilor la campanie vor avea parte malurile cursurilor de apă, zona apropiată fostei gropi de gunoi a oraşului, Zona Turistică Valea Avrigului, zona grădinilor din strada Râului, zonele ACH şi Dutină (Avrig), marginile drumurilor dintre localităţi, ieşirea din Bradu spre Balastieră, zona Cărămizi, în spatele staţiei de carburanţi din Bradu, Halta CFR Mârşa – drumul spre Olt (Baraj), zona grădinilor din localitatea Mârşa etc.

Organizatorii ne-au informat că toate zonele propuse pentru igienizare în cadrul acestei campanii au fost salubrizate şi în cadrul acţiunilor de anul trecut, dar s-a considerat că e nevoie de eforturi susţinute pentru a le menţine curate. De asemenea, am mai aflat că toţi cetăţenii  care doresc să se alăture acţiunii din data de 9 aprilie, vor desfăşura activităţi sub coordonarea responsabililor de zonă.

Autor
30 martie 2022 la 18:51

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Tribuna
acum 8 minute
TAGU – compania romaneasca care exporta seminee electrice in peste 30 de tari din Europa
TAGU este un brand romanesc specializat in solutii decorative si termice, care aduce atmosfera unui semineu clasic in...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.05.2025 SELIMBAR, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
58 milioane euro pentru dotarea spitalelor care tratează AVC
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat deschiderea unui nou apel de proiecte prin Programul Sănătate 2021-2027, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Mediaş: serbare câmpenească de 1 mai, la Barajul Ighiş
Primăria Municipiului Mediaș organizează, cu prilejul sărbătorii de 1 Mai, la Barajul Ighiș, spectacolul folcloric "Serbare câmpenească". Manifestarea va...
Actualitate
1 min de citit