Articol
Iar s-au pus guvernanții cu gura pe scumpiri, luptându-se cu ele prin studiourile televiziunilor, în veritabile demonstrații de bătaie simulată. De la Ciolacu, până la miniștri liberali, de la Cîțu până la miniștri social-democrați, toți cei ce au glăsuit belicos la adresa scumpirilor, amenințându-le cu plafonări și reduceri ale accizelor și TVA, aproape că s-au jurat pe roșu, pe galben, după caz, că vom ajunge să putem trăi fără spaimă de facturi, afișaj la pompa de carburant sau prețurile din magazinele alimentare. După îndelungi travalii politice se pare că guvernanții au reușit să fete niște măsuri astenice cu malformații, de ți-e rușine să le scoți în lume. Umblă vorba că soluția fermecată este acordarea unor vouchere în valoare de 50 de euro, o dată la două luni, pentru cei care au un venit lunar mai mic de 600 de lei. Găselnița asta (pentru că ar fi mult prea pretențios să o numim măsură) e un fel de pomană umilitoare pentru cei care nu se știe prin ce miracol reușesc să supraviețuiască cu mai puțin de 600 de lei, într-o lună. Asta e tot ce au putut guralivii care încercau să ne lase impresia că sunt infailibili în materie de croșetat soluții salvatoare pentru cetățeanul de rând? Nici măcar populistă nu putem numi această jignire, pentru că ea le provoacă silă atât beneficiarilor, cât și celorlalți români. Ce fac ”nababii” care nu se încadrează în această prevedere și care au un venit lunar de 700, 800 sau chiar 1.000 de lei? Păi ce să facă? Dacă nu le ajung banii de cartofi, mălai sau margarină, se descurcă și ei cum pot, cu foie gras, icre negre, somon sau mușchi de vită Angus. De unde le-o fi venit ”genialilor”, căzuți asupra noastră ca un blestem, ideea de a cârpi traiul unor oameni necăjiți cu un praf sub formă de voucher aruncat în ochi și de ce ar crede că cineva care câștigă 700, 800, 1.000 sau 1.500 de lei poate fi lăsat în ghearele scumpirilor sfâșietoare? Se descurcă tot mai greu și cei cu venituri mai mari de 2.500-3.500 de lei, darămite cei ce câștigă jumătate din aceste sume. Vorbim despre măsuri de protejare a majorității populației sau doar despre niște cârpeli jenante ale unor ”meseriași” care nu abdică de la principiul ”e păcat să pui șurub unde poți lega cu sârmă”? În rest stăm bine când vine vorba de îngropat bani în studii de fezabilitate, contracte de consultanță și cumpărături făcute prin talciocul puternicilor lumii. În fond, de ce te-ai împiedica de nevoile unei cantități neglijabile de vreo 18 milioane de incomozi? Pomana devine politică de stat, iar speranței i se poate face parastas de patruzeci de zile, tot odată la două luni, cam când se împart voucherele alea salvatoare.