Articol
Administrația locală a început zilele acestea reparațiile la străzi, după ce și șantierele la obiectivele de investiții din oraș s-au redeschis.
Pe parcursul sezonului rece, Direcția Tehnică a alcătuit o listă cu defectele apărute în carosabil care necesită intervenții. Peste iarnă s-a intervenit cu reparații temporare, cu mixtură asfaltică “la rece” însă începând din această săptămână vor începe reparațiile definitive, cu asfalt.
Primele comenzi au fost emise deja către constructorul SC Terra Building, firma cu care Primăria Sibiu a încheiat un contract pentru execuția acestui tip de lucrări.
În următoarele săptămâni, vor intra în lucru în etape mai multe străzi.
Pe strada Europa Unită lucrările au început de luni, 21 martie, iar aici se va înlocui stratul de uzură pe carosabil și trotuare și se vor amenaja parcări cu grilă înierbată.
Ulterior vor intra în lucru străzile Maramureșului și Cristian, inclusiv sensul giratoriu de la intersecția cu strada Avrig și Calea Poplăcii. Pe acestea va fi înlocuit complet stratul de uzură de pe carosabil. De asemenea, vor începe și lucrările pe str. M. Kogălniceanu, inclusiv sensurile giratorii de pe traseu. Și în acest caz va fi înlocuit complet stratul de uzură.
Atunci când încep lucrările pe străzile Maramureșului, Cristian și M. Kogălniceanu, Primăria Sibiu va anunța public data.
Lucrările se vor executa sub trafic, cu închideri pe tronsoane restrânse și vor fi astfel planificate încât să afecteze într-o cât mai mică măsură traficul. În acest sens, așternerea noului strat asfaltic se va face noaptea, când volumul de trafic este mai scăzut. Cu toate acestea, șoferii vor fi rugați să ocolească aceste străzi în perioada desfășurării lucrărilor pentru a evita blocajele în trafic.
Pe lângă aceste lucrări de reparații ample, va începe în paralel și repararea defectelor punctuale apărute pe străzi. Pe prima comandă emisă figurează intervenții pe aproximativ 40 de străzi din Sibiu, anunță municipalitatea.