Ion Vartic este autorul primului eseu monografic, intitulat Radu Stanca. Poezie şi teatru, apărut în 1978 la Editura Albatros. Din iniţiativa Centrului de librării, Sibiu, la 4 mai 1978 se lansează noua carte la Librăria "Luceafărul" din localitate. Prezentarea eseului monografic a făcut-o prof. drd. Anca Sîrghie, introdusă în domeniul stancian, iar recitalul din versurile poetului a fost susţinut de actorii Sandu Bălan, Geraldina şi Radu Basarab de la Teatrul de Stat din localitate. Ion Vartic va realiza şi o fişă de dicţionar dedicată în acelaşi an autorului în volumul Scriitori români. Mic dicţionar. Concluzia istoricului literar este că: "Prin potenţialităţile ei filosofice, dramaturgia lui Stanca/ este cea mai complexă după aceea a lui Camil Petrescu şi Blaga… În fine, închegând spectacolul, regizorul aduce cu sine necesara unitate armonică, astfel încât teatrul, în viziunea lui Stanca, este unul muzical, atât ca text, cât şi ca artă scenică." Tocmai această particularitate a textelor sale a produs obstacole în interpretarea actoricească şi prelucrarea regizorală.

În 9 mai 1981, prof. Anca Sîrghie susţine la Facultatea de Filologie din Cluj doctoratul cu lucrarea Radu Stanca. Studiu monografic, despre care filosoful Constantin Noica va afirma că "face dreptate unui mare spirit românesc". La Editura Dacia din Cluj-Napoca se publică trei texte stanciene, anume Hora domniţelor, Critis sau Gâlceava zeilor şi Oedip salvat, traduse de A. Kovács Sándor în limba maghiară. O nouă deschidere spre lume a creaţiei autorului, chiar dacă la ora aceasta nu deţinem date despre modul cum a fost receptată creaţia dramatică a lui Radu Stanca în străinătate. Aceasta ar putea fi tema unei alte cercetări viitoare.

Dacă avem în vedere valorificarea moştenirii dramaturgice stanciene, fără îndoială că evenimentul cel mai important al anului 1985 a fost publicarea volumului Teatru la Editura Eminescu, carte mult aşteptată şi îngrijită de Ioana Lipovanu. Volumul cuprinde piesele Ochiul, farsă tragică în 3 acte, Madona cu zâmbetul… Rivala, dramoletă florentină într-un act, Rege, preot şi profet, piesă în 3 acte, Faunul şi cariatida, tragedie cu balet într-un act. Mai puţin atentă la noul volum, presa de specialitate s-a rezumat la doar două consemnări, după cum precizează Marin Diaconu, în minuţioasa biografie cu care a îmbogăţit volumul Radu Stanca. Profil spiritual, îngrijit în colaborare cu Anca Sîrghie. În numărul de martie 1985 al revistei "Transilvania" este tipărit un fragment din Faunul şi cariatida, iar în "Manuscriptum" nr. 4/ 1985 şi nr.1/ 1986 Ioana Lipovanu publică Greva femeilor, un text al creaţiei lui Radu Stanca socotit până atunci incert.

Va trece un deceniu până când în stagiunea 1995-1996 la Teatrul de Stat din Sibiu tânărul regizor Gavril Cadariu să monteze spectacolul Dona Juana, distribuind în rolurile principale pe actorii Diana Văcariu (Dona Juana), Constantin Chiriac (Don Juan), Mihai Bica (Don Fernando), Gabriela Neagu (Fiorela) şi Mihai Coman (Fiorelo). În rememorările unor actori, aflăm cu ce elan s-a lucrat la şlefuirea acestui spectacol. Mihai Bica a construit un personaj de compoziţie, care i-a solicitat toată iscusinţa. "Era un mare curaj- va mărturisi actorul- să montezi Radu Stanca, întrucât este nevoie de o solidă cultură, nu numai teatrală, ci de cultură generală. Aceasta, pe de o parte. Pe de alta, nu poţi realiza spectacole cu piesele lui Stanca dacă nu ai o bogată experienţă regizorală. Fără îndoială că spectacolul de la Sibiu nu a fost o reuşită regizorală, nici actoricească. În textul piesei lui Radu Stanca se creează o simbioză între omul bărbat şi omul femeie. Eu eram distribuit în Don Morte şi aveam o perucă cu nişte mărgele laterale. Cred că vă amintiţi." La polul opus, Mihai Coman, ca şi partenera sa de cuplu, a avut în rol dinamic de mare consum fizic şi sufletesc. Tinerii actori au izbutit să aducă o notă de vitalitate şi umor, contracarând alura tragică, solemnă a cuplului Dona Juana-Don Juan. Spre a intra în rol, Mihai s-a documentat, stabilind că "acest personaj ce pare a fi un Zanni al "Commediei del'arte", înrudit cu personaje precum Brighella, Scarpio, Mezzetino şi Trivellino, aşa cum ni-l indică autorul, este un spaniol din Santa de Los Montez, navarez "cu sânge fierbinte", umblat "prin oraşe şi ţări", alături de stăpânul său; guraliv, povestitor al propriilor întâmplări, om direct, credincios, milos, optimist". Actorul Mihai Coman îi va face lui Fiorelo un portret psihologic amănunţit, iar apoi mărturiseşte că personajului său el i-a pus şi ceva din datele sale personale. şi atunci când nici acelea nu-l mai puteau ajuta, a dat frâu liber fanteziei: "Mi-am imaginat cum ar fi dacă aş fi în faţa unui pluton de execuţie, nevinovat şi nu aş mai putea face nimic şi atunci mi-am dat seama cum trebuie să primesc vestea "înşelării" mele de către Fiorela." În construirea personajului, actorul s-a văzut supus unei continue căutări şi perfecţionări.

Oraşul nostru va găzdui şi alte evenimente interesante pe aceeaşi temă. Conf. univ. Anca Sîrghie publică la Casa de presă şi editură Tribuna din Sibiu în 1996 studiul monografic Radu Stanca şi obsesia Thaliei. Ipostazele omului de teatru, cu o prefaţă semnată de prof. univ. Eugen Todoran. Numele lui Radu Stanca apare şi în intitularea unor manifestări de profil. Dna prof. univ. Ileana Berlogea şi câteva actriţe din capitală au fost invitate la Sibiu unde în 15-16 februarie 1997 la Teatrul de Stat s-a desfăşurat Colocviul de critică teatrală "Radu Stanca", la care dintre localnici îmi amintesc că am participat şi eu. La Alba Iulia în 6-7 martie 1997 are loc Colocviul "Radu Stanca" ajuns la a III-a ediţie. Chiar dacă doar în răstimpuri se pun în scenă piesele sale, Radu Stanca dăinuie în conştiinţa românească sub alte forme. Aurel Sasu realizează un dialog imaginar cu scriitorul, publicându-l în vol. 5 al cărţii Dramaturgia românească în interviuri, apărută în 1997 la Editura Minerva. Se susţin alte doctorate dedicate scriitorului, iar Alex Ştefănescu tipăreşte studiul Radu Stanca. La o nouă lectură, care va intra în viitoarea sa “Istorie a literaturii române contemporane”, 2005. Irina Petraş scoate în anul 2000 o nouă antologie cu piese ale acestui dramaturg, semnând şi prefaţa. Sunt selectate Povestea dulgherului şi a frumoasei sale soţii, Turnul Babel, Greva femeilor şi Drumul magilor. Intitulată Turnul Babel, cartea este apărută la Editura Paralela 45. Acest eveniment livresc va fi punctat de George Gorcea care scrie o cronică literară în "Observatorul cultural" din 3-15 ianuarie 2001. În cartea “Cercul Literar de la Sibiu şi influenţa culturii germane”, publicată la Editura Universalia în anul 2000, Ov. S. Crohmălniceanu şi Klaus Heitman trec în revistă diferite aspecte ale creaţiei stanciene, un capitol fiind Piesele de teatru ale lui Radu Stanca. În acelaşi an fast pentru creaţia dramaturgului, la Teatrul Naţional din Cluj, regizoarea Livia Tulbure Gună montează într-o viziune surprinzătoare piesa Dona Juana, el fiind prezent şi în “Dicţionar esenţial al scriitorilor români”, apărut la Editura Albatros. O nouă piesă, anume Rege, preot şi profet, vede lumina rampei la Teatrul de Stat din Arad în toamna anului 2002, în regia lui Constantin Dinulescu. Spectacolul este un succes de public şi de presă.

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu ia iniţiativa de a marca împlinirea a 40 de ani de la stingerea scriitorului prin Simpozionul "Radu Stanca" desfăşurat în 12 decembrie 2002. Alina Felea susţine doctoratul la Facultatea de Litere a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi cu tema Radu Stanca. Elemente ale unei biografii interioare, teză îndrumată de Elvira Sorohan. În “Dicţionarul scriitorilor români”, apărut la Editura Albatros, în vol. IV despre Radu Stanca scrie Ion Vartic. În "Transilvania" nr. 1 din 2003, în grupajul de articole consacrate scriitorului figurează şi titlul Comediile lui Radu Stanca, semnat de Dragoş Varga-Santai, care îşi va susţine doctoratul cu lucrarea Radu Stanca. Sentimentul estetic al fiinţei, lucrare tipărită în 2005 într-o primă ediţie.

Sub titlul Dramaturgia lui Radu Stanca, Ioan Cristescu publică în 2011 la Editura Muzeul Literaturii Române teza sa de doctorat, iar un an mai apoi Anca Sîrghie, care va fi şi prefaţatoare, şi Marin Diaconu tipăresc, ca îngrijitori de ediţie, volumul “Dăltuiri”, Editura Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă din
Bucureşti, unde este reprodus singurul fragment, respectiv actul III al piesei Grâuian şi Dragomara/ Lupta secerătorilor/, pe care autorul l-a văzut publicat antum. În "Manuscriptum" nr. 1-4 2012 a fost integral dedicat Cercului Literar de la Sibiu, iar Ion Vartic a publicat un text inedit, comedia tristă în trei acte Cealaltă Primăvară.

Pentru că în studiul precedent “Paradoxul receptării pieselor lui Radu Stanca în posteritate”, care a fost publicat în presa din ţară şi din străinătate, am urmărit dinamica receptării dramaturgiei lui Radu Stanca în perioada 1962-2012, de data aceasta ne-am oprit îndeosebi la Sibiu, spre a puncta seismica receptării scriitorului în oraşul căruia i-a dedicat aproape integral activitatea sa regizorală. Ar fi greşit să considerăm că Radu Stanca este un scriitor cu totul uitat la Sibiu. Fără ca piesele sale să fi produs o vogă, cu valuri de puneri în scenă, putem afirma că ele au atras pe regizorii care au înţeles să experimenteze genul de teatru poetic şi subtil ideatic pe care l-a scris autorul.

Ne-am propus să aflăm cum a fost receptată creaţia sa dramatică la Teatrul din Sibiu, tot astfel cum merită să consemnăm într-o cercetare viitoare ce s-a întâmplat cu opera dramatică a lui Lucian Blaga la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca sau cu cea a lui Marin Sorescu la Craiova, ca să ne oprim la doar aceste exemple de geografie literară.

În 2004, ca o nouă formă de recunoaştere a prestigiului pe care autorul Horei domniţelor l-a câştigat în timp, Teatrul de Stat din Sibiu devine "teatru naţional", singurul din ţară aflat în administrarea autorităţii locale. De atunci, el poartă denumirea de Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu. Ziaristul N. I. Dobra consemnează într-o formă concisă evenimentul şi semnificaţia lui: "Aşa mai merge! Teatrul "Radu Stanca" este… Naţional în temeiul art. 108 din Constituţia României republicată şi al art. 2, lit. a din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, Guvernul României a hotărât ca Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu să-şi schimbe denumirea în Teatrul Naţional "Radu Stanca", instituţie publică cu personalitate juridică sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Sibiu. Aşa e bine, nu cum fusese propus să-i zică "Sibiu – Hermannstadt". (n.i.d. -În: "Tribuna", Sibiu, an CXX, nr. 4217, 30 decembrie 2004, p. 1)

De ce nu acţionează în cazul acestui patron spiritual al instituţiei teatrale sibiene o datorie morală, cea de a face cunoscută publicului în mod cu totul special creaţia unei asemenea personalităţi emblematice? Vechea promisiune a directorului actual al Teatrului Naţional sibian, că anual se va monta câte un text stancian, este departe de a se fi realizat. Ea a fost de mult uitată, lăsând locul unei prohibiţii declarate şi ea tot public. Ştim că la Paris Comedia Franceză pune în scenă anual câte o piesă a lui Moliere. În semn de respect pentru ctitorul său, cel mai vechi teatru al lumii aflat în funcţiune îi joacă neîntrerupt piesele, aniversarea sa în
15 ianuarie al fiecărui an fiind marcată fără excepţie.

Dimpotrivă, la Sibiu nu există nici măcar preocuparea de a marca pe faţada instituţiei numele acestui ctitor, ca semn de identitate legitimă, aşa cum ea este consemnată în documente. Ca o ironie, de pe partea cealaltă a bulevardului, faţada Centrului Cultural "Ion Besoiu" devine o pildă că se poate şi altfel, pentru că Sibiul merită să-şi respecte Larii şi Penaţii. Dacă veţi întreba astăzi nişte tineri sibieni: Cine a fost Radu Stanca?, veţi rămâne profund dezamăgiţi de răspunsurile lor. Ceea ce are menirea să realizeze teatrul ca instituţie nu putem aştepta de la nicio altă formă de instruire. Repercusiunea directă a lipsei contactului scenic cu piesele patronului instituţiei este faptul că tinerele generaţii de sibieni nu cunosc absolut nimic despre creaţia dramatică a lui Radu Stanca, mai ales că nici în şcoală poetul-dramaturg nu este studiat. O speranţă există, totuşi, şi sunt mândră că ea vine de la colegele mele de breaslă. Se desfăşoară la Colegiul Naţional "Octavian Goga" din oraşul nostru un eveniment remarcabil, Concursul Naţional de Creaţie Literară şi Plastică "Radu Stanca-Paşii poetului prin burgul medieval", ajuns în acest an şcolar la a IX-a ediţie. Este o manifestare de anvergură internaţională la care în noua ediţie sunt înscrise 222 lucrări ale elevilor din cele mai diferite oraşe ale României şi ale iubitorilor scrii-torului de la Chişinău din Republica Moldova. Elevi de la clasa a V-a până la a XII-a prezintă poezii, creaţii în proză şi încercări dramatice, abordări critice pe marginea operei stanciene, traduceri ale poeziilor autorului în şase limbi de cea mai largă circulaţie. Iniţiativa i-a aparţinut profesoarei de literatura română Andra Tischer, tot astfel cum la Blaj cândva Asociaţiunea ASTRA iniţiase o manifestare similară dedicată lui Mihai Eminescu sau la Colegiul Naţional "Gh. Lazăr" din Sibiu profesoara Daniela Pănăzan şi colegele ei de catedră organizează de 3 ani deja un concurs de creaţie dedicat lui Lucian Blaga. Sigur că nu uităm nici Concursul anual de poezie "Octavian Goga", desfăşurat la Colegiul Naţional din Sibiu care-i poartă numele, sub conducerea profesoarei Lidia Pircă.

Salutăm cu mulţumire ridicarea bustului pe care sculptorul Ioan Cândea i l-a consacrat lui Radu Stanca, o lucrare dezvelită în zi de decembrie 2020 în prezenţa autorităţilor urbei în parcul din faţa Teatrului pe care în mod simbolic autorul Horei domniţelor şi al Ostatecului nu va mai prididi să-l privească.

Să nu uităm că în 1993 a luat fiinţă Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, la iniţiativa actorului Constantin Chiriac, care, deloc întâmplător, tocmai atunci se întorsese de la Festivalul de teatru experimental de la Blaye, Franţa, unde aflase cum se folosesc spaţiile nonconvenţionale pentru reprezentaţiile scenice. Este ceea ce s-a aplicat cu simţ practic şi ingeniozitate în Festivalul sibian, care a crescut într-o manieră unică prestigiul cultural al oraşului. În anul 2013 a fost realizată Aleea Celebrităţilor în Parcul Cetăţii din Sibiu, unde una dintre stele i s-a consacrat lui Radu Stanca, care simbolic şi-a găsit locul meritat între marile personalităţi de teatru de pe mapamond. Este cunoscută pasiunea cu care mulţi actori sibieni recită la diferite reuniuni culturale versurile trubadurului. Pe câteva dintre ele le-am organizat la Universitate pentru studenţii noştri sau cu aceştia am susţinut emisiuni la Radio "Gaudeamus" din oraşul nostru. Ei bine, în 5 martie a.c. s-a desfăşurat un asemenea recital online al actorilor sibieni, care ne dă speranţă că de la poezie se va trece şi la creaţiile de teatru ale lui Radu Stanca. De aceea ne întrebăm cu îndreptăţită încredere: Când îl vom reîntâlni pe dramaturgul uitat deja de peste 26 de ani şi pe scena Teatrului sibian pe care el l-a slujit cu toată puterea geniului său neegalat?