În urmă cu cinci ani, cam pe vremea asta, România vuia de protestele #Rezist declanșate de încercarea Guvernului de a trece, la ceas târziu, o Ordonanță despre care unii spuneau că l-ar avantaja pe Dragnea și l-ar ține departe de închisoare. Prea multe nu știau toți cei din stradă despre afurisita aia de Ordonanță cu număr ghinionist 13, dar revolta lor invoaca revenirea la principii morale solide, ceea ce nu e greșit. Spuneau atunci liderii protestatarilor că vocea străzii trebuie să se facă auzită și că protestele sunt, de fapt, drumul către o viață mai bună, către o situație în care românii să nu-și mai dorească să plece în străinătate, în căutarea unui nivel de trai decent. Pe vremea aceea benzina și motorina costau în jur de cinci lei, chiar mai puțin în unele perioade, facturile de gaz și electricitate nu erau sperietori și nici alimentele de bază nu reprezentau un lux. Mulți români câștigau mai bine decât acum și, evident, puterea de cumpărare era mai mare decât cea din prezent. Cu toate acestea, atunci se protesta masiv, iar acum e o tăcere ce explică unele lucruri. Dacă nivelul de trai al românului era atât de important, de ce azi, când prețurile au luat-o razna iar puterea de cumpărare e schilodită, nicio scandare nu tulbură liniștea piețelor publice? Judecând după nemulțumirile de atunci și muțenia de acum, înțelegem că azi totul merge strună și că românii au evoluat, trăiesc mai bine, chiar dacă sunt mai săraci, chiar dacă inflația are două cifre, iar cu o sută de lei nu mai poți cumpăra mare lucru. Mulți dintre cei care au ieșit atunci în stradă au făcut-o cu bună credință, în numele unor principii, după care s-au lămurit cum e cu noul suflu din politică, ce potențial de damf de vechi au carcasele noi. Ce ne facem însă cu inițiatorii protestelor, cu acei ”fochiști” ce întrețineau flacăra iluzorie a spiritului civic, inși care azi stau la căldurică în ciuda prețului mult mai mare plătit pentru dogoarea caloriferului? Unde sunt acum civicii care mureau de grija României, când foarte mulți români sunt la un pas de faliment, îngropați în facturi plumbuite și sugrumați de prețuri exorbitante? Ce s-a ales de spiritul civic și de credința aceea că vocea străzii e cea care poate schimba în bine viața acestui popor? În realitate nu a fost vorba de niciun spirit civic, ci doar de valorificarea meșteșugită a unor emoții, de apăsarea dibace a unor corzi sensibile și, cu voia dumneavoastră, de nițică manipulare. Azi, când există mult mai multe motive pentru a se protesta masiv, e o liniște care spune -de fapt- povestea mută a unor jocuri politice care nu aveau nimic în comun cu nevoile imediate ale românilor. Oricât s-ar scumpi carburanții, gazul, energia electrică, pâinea, carnea sau uleiul, în absența unor mânări de la spate bine calculate, românii nu vor protesta din proprie inițiativă. Nu putem vorbi despre dispariția simțului civic, din simplul motiv că ceva ce nu exista nu avea cum să dispară.