Judeţul Sibiu a fost reprezentat la Seminarul European Leader (Ploeuc – L`Hermitage, Franţa)

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

România a fost reprezentată la acest seminar de câteva grupuri de acţiune locală, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mass media, judeţul Sibiu având una dintre delegaţiile importante. (Din păcate, participarea românească la dezbaterile organizate în cadrul seminarului a fost doar online, Mihai Dumitru – directorul general adjunct la Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală – DG AGRI, a Comisiei Europene renunţănd la participarea fizică din cauza traficului rutier aglomerat din zona Bruxelles.)

Seminarul a debutat cu Adunarea Generală a ELARD (European LEADER Association – structură ce reuneşte în jur de 2.200 grupuri de acţiune locală din ţările membre ale Uniunii Europene, dar nu numai), printre punctele aflate pe ordinea de zi a întâlnirii fiind şi acceptarea aderării Federaţiei Leader România.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Dezbateri interesante despre dezvoltarea rurală cu ajutorul proiectelor finanţate din bani europeni

 

În cele două zile ale seminarului (luni şi marţi), au fost organizate mai multe dezbateri, în cadrul cărora s-a discutat despre politicile europene de dezvoltare rurală şi agricultură, oportunităţile oferite de Uniunea Europeană pentru atragerea fondurilor disponibile către zona rurală, mecanismele existente de sprijinire a strategiilor teritoriale de dezvoltare, corelarea măsurilor naţionale, astfel încât să fie cât mai facilă accesarea fondurilor europene, priorităţile președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene în ceea ce privește dezvoltarea rurală şi alte teme interesante.

 

Premiul european Leader pentru egalitate de gen

 

Marţi, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, organizatorii seminarului au inclus în program şi festivitatea de decernare a "Premiului european Leader pentru egalitatea dintre femei şi bărbaţi în teritoriile rurale". Participanţii au avut posibilitatea de a propune proiecte europene finanţate prin Programul Leader, gestionate de femei şi  după prezentarea fiecăruia, cei prezenţi au votat pentru proiectul câştigător. Premiul întâi şi trofeul a fost câştigat de “Women on Wednesday Halmstad“ (Suedia), pentru un proiect prin care a acordat sprijin femeilor din zonă, în scopul reconversiei profesionale şi găsirii unui loc de muncă.

Cea de-a doua parte a zilei de marţi a fost rezervată vizitelor în zona apropiată oraşului Saint Brieuc, pentru descoperirea mai multor proiecte locale finanţate prin Programul European Leader.

În afara participării la activităţile seminarului, programul pregătit de gazdele franceze pentru delegaţia sibiană a mai cuprins şi vizitarea unor oraşe şi a câtorva societăţi economice din departamentul Cotes d`Armor, întâlniri cu membri comunităţii locale etc.

 

Alături de Ucraina şi poporul ucrainean

 

Din nefericire, lucrările Seminarului European Leader s-au desfăşurat într-un context special, determinat de agresiunea armată a Rusiei asupra Ucrainei. În cadrul dezbaterilor organizate, cei prezenţi ai condamnat în câteva rânduri, această agresiune sălbatică asupra Ucrainei şi poporului ucrainean. Reprezentanţii teritoriilor rurale europene şi-au exprimat îngrijorarea faţă de această situaţie de râzboi, adeziunea şi sprijinul pentru poporul ucrainean. La finalul lucrărilor seminarului, s-a desfăşurat o scurtă ceremonie în cadrul căreia au fost ascultate în cadrul festiv imnul de stat al Repblicii Franceze, imnul Uniunii Europene şi Imnul Ucrainei. De asemenea, fotografia de grup făcută la final a avut în centru un mare drapel al ţării vecine.

 

Delegaţia sibiană ce a participat la acest seminar mulţumeşte şi pe această cale, primarului comunei Ploeuc – L`Hermitage, Thibaut Guignard şi echipei acestuia, pentru facilitarea participării şi întreg sprijinul acordat.

Autor
14 martie 2022 la 20:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 19 minute
Bronz internațional pentru ACS Champions Sibiu la Cornacchia World Cup 2025
”Panterele” au câștigat totul în grupă, fără set pierdut, iar în semifinale au pierdut dramatic în fața echipei...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Mii de bilete la FITS, vândute în primele minute. Organizatorii spun că este un record absolut
Miercuri, la ora 12, s-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Reîncepe sezonul de plajă de la Lacul Binder. Se fac ultimele pregătiri
Sezonul de plajă de la Lacul Binder este pe cale să reînceapă, iar autoritățile locale au demarat deja...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 oră
Ziua Forţelor Terestre, sărbătorită la Sibiu
Cu prilejul Zilei Forţelor Terestre au fost organizate manifestări în toate garnizoanele din ţară, constând în ceremonii militare...
Actualitate
2 min de citit