Parcarea supraetajată a Sibiului, dar mai ales minunatele ei împrejurimi (II)

Acasa >

Articol

Parcarea e faină, restul e aproximativ vai şi amar

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Parcarea are 320 de locuri care sunt momentan moca, apoi lasă că vedeţi voi cât. Plus patru staţii de încărcare pentru opt maşini electrice. Plus 18 locuri de parcare pentru motociclete. Are subsol, parter, trei etaje şi un etaj retras, becuri, camere de supraveghere, chestii PSI, camere video şi un scaun de plastic pe care mai stă paznicul. Are şi afişaj cu locurile disponibile per total şi per etaj. Noaptea nu e spectaculoasă imaginea, că în hălălaia aia de lumină "eco", tocmai ea e pata de ne-lumină. Parcarea arată cum arată. Dar restul?

Cum ajungi la ea, la parcare

Pentru că obiectivul este aproape invizibil şi e nevoie de un efort consistent, mai ales când te afli la volan, să realizezi că în zona aia de după giratoriul care duce la super-şcoala de pe Iorga, după blocurile gri cu pete de mucegai, se află Măreaţa Ctitorie, vă spun eu cum ajungi la ea. Pe jos, e simplu. Ai trei pasaje pietonale dinspre Mihai Viteazu. A, de ce să mergi pe jos la o parcare auto? Păi ca să o admiri, să-ţi dai cechin, să-ţi faci selfi cu ea, să faci o galerie foto belea, să te pui cu "feeling motivated at the Parcarea Supraterana" pe reţelele sociale. Dar acestea sunt exclusiv pietonale. Se vede asta după grija cu care au fost reabilitate pe la jumătate.
Deci, dacă vrei să parchezi sub sau suprateran, ai acces direct de nicăieri. Adică nu ai acces direct. Indirect, eşti mai avantajat. Poţi intra de pe Iorga de lângă biserică, faci dreapta, spoi stânga apoi iar dreapta, apoi te descurci. Poţi intra de pe Oştirii pe cum 
i-o zice, (că nu mă mai iau după nume ca "Viespei", "Omizii", Greierului", "Bondarului" care apar pe "maps", că nu-s denumiri oficiale), de acolo te descurci, ajungi pe unde ziceam mai sus că poţi ajunge şi te descurci la fel. Poţi intra de pe Taberei, aştepţi până parchează ăla de a intrat pe contrasens şi înainte de a ajunge pe Rahovei, faci stânga şi apoi dreapta, pe după gunoaie. Poţi intra din Rahovei, apoi intri pe Taberei şi faci cum am zis la Taberei. Poţi intra DIN NOU pe Taberei şi faci iute dreapta pe lângă maşina aia tunată kaki-camo cu număr de Vâlcea de o parchează de obicei pe colţ, dar de o vreme văd că e ok, şi faci tot aşa, pe lângă gunoaie. Cel mai bine e să intri pe contrasens, pentru că dacă te încadrezi regulamentar, precis vine unul neregulamentar pe contrasens şi vă încurcaţi apoi. E simplu? Treaba voastră, nu-mi pasă, nu am maşină.
 
Parcarea o fi ea minune, dar să vezi belea ce e în jurul ei…

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am scris de parcare, au scris şi alţii, poţi scoate o carte consistentă doar despre ce s-a scris în presă, manu-propria sau copy-paste după comunicatele Primăriei, plus 3-4 albume foto de bine sau de rău, cum doriţi, că cele de rău sunt ale mele, deci putem negocia. Uite, zic şi eu, parcarea, ca şi clădire (na că scriu şi eu "ca şi managerii"), e cât de cât OK, chiar dacă firele alea verzi sunt o glumă sinistră pentru locul acela defrişat. A, sunt obsedat de ele? Poate. Poate sufăr încă de PTSD de când am văzut cum rup ăia pomii de la mime.
 Dacă mă iau după PUD-ul acela iniţial, cum iese lumea din bloc, intra într-un codru şi, printre copaci seculari sau milenari, ce amintesc de "Pădurea Vlahilor şi a Bissenilor",  printre rămurele şi iarba elefantului, întrezăreşti o parcare "terană", cochetă şi la locul ei. Dar vai, PUD-ul acela era vechi şi urât. Cel nou şi frumos, adică realizarea lui pe teren e cam aşa: asfalt, noroi, gunoi, "dale înierbate" cu nisip dacă e şi ăla, că şi nisipul e tot o iarbă a pietrei, PATRU rânduri de locuri de parcare, apoi trotuar, apoi celălalt bloc.
"Finalizarea acestei parcări înseamnă în primul rând mai multe locuri de parcare", a spus Astrid Fodor, primar, pe care nu am văzut-o prin zonă sau mi-o fi scăpat. Pe Iohannis îl vedeam pe şantiere, de am ajuns să ne salutăm când s-a lucrat la Iorga, şi nu eram fanii unul celuilalt. Da. Sunt mai multe locuri de parcare. E vara cald de tâmpeşti? Tâmpeşti, dar ai locuri de parcare. E, când se pune ploaia aia de noiembrie-decembrie, umezeală că se îmbibă totul cu apă de respiri igrasie? E, dar ai locuri de parcare. Ţi se inundă pivniţa periodic? Ţi se, dar ai locuri de parcare. Multe. Zici că locuieşti într-un cimitir de maşini ori în visul Programului "Rabla". Sau zici că locuieşti în parcarea supraterană şi te uiţi pe geam la parcarea terană.
Citatul continuă "…dar şi eliberarea de maşini a aleilor, trotuarelor şi a spaţiilor verzi". Păi hai să vă spun un secret, poate nu ştiţi că nu aţi călcat prin zonă: spaţiile verzi de aici NU erau ocupate de maşini. Pentru că erau mărginite de Gardul Viu. Nu intrai cu maşina prin gardul viu – gardul viu ăla de 
l-aţi ras voi – ca să parchezi în copac sau în peretele blocului, doar ca să aibă pretext Primăria să spună că aşa e. Trotuarele nu erau ocupate de maşini, pentru că aici ERAU LOCURI DE PARCARE, chiar dacă ne-super asfaltate şi ne-marcate ca în manual.
Chiar dacă parcarea e deschisă şi gratuită, trotuarele sunt ocupate de maşini, pentru că e mai simplu să cobori din apartament direct la maşină decât să mergi, hăt, o distanţă enormă de câţiva zeci de metri să ţi-o iei din parcare. Aşa că proprietarii de necesităţi din astea pe patru roţi le parchează tot pe unde apucă. Chiar şi pe noroiul ăla dese(m)nat ca "spaţiu verde". "Prin urmare, prin acest proiect finalizat aducem şi un plus calităţii locuirii pentru sibienii care stau în zonă", a mai spus primarul Astrid Fodor. Aha.
Cărţile depozitate în pivniţă le-am aruncat sau le-am dus la deşeuri, că era ca pivniţa din Titanic la câtă apă aveam. Şi asta doar de când aţi început cu cei trei "R" care întorc oraşul pe dos: "Reabilitare, Reconfigurare, Reamenajare". Deci in condiţile astea, nu putem vorbi de depozitat cartofi sau pus murături. Nici măcar fier, că şi ăla rugineşte. Deci, o calitate a locuirii de dau pe spate. Apoi: umbră vara din bici, ca de altfel nici răcoare, că nu mai e de la ce, pentru că pas cu pas, copacii ni i-aţi ras, iar scheleţii ce 
i-aţi plantat în loc sunt nişte beţe cu crăci. Gunoiul ne zboară frumos prin zonă, ca avioanele ruseşti care vânează avioane ucrainene şi invers ("cine face mişto de război să plece de pe pagina mea!"), şi aterizează de obicei în zona de pământ şi sub geam, că gardul viu l-aţi ras şi pe ăla, că nu voi locuiţi aici, deci nu vă pasă. De trecut tot aşa trec printre maşini ca să ajung în staţie la 12, că nu oi ocoli pe unde aţi făcut voi trotuar, că ar trebui să fiu idiot. Iar "resistematizarea locurilor de parcare pentru a nu mai împiedica circulaţia pietonală" e un banc bun când îl citesc şi unul prost când văd ce e în teren. Despre "calitatea locuirii", vă îndemn să-i întrebaţi pe cei care locuiesc deasupra containerelor de gunoi menajer, mutate acolo pentru că unde erau iniţial acum este nimic cu asfalt ŞI NU MAI SUNT COPACI care să mai atenueze putoarea, dar din nou nu voi locuiţi aici, deci nu vă pasă.

De fapt, ce e în jurul parcării…

Bine bine, dar cum e în jurul edificiului parcării sub şi supra-terane? Păi aşa cum v-am spus, înainte era un loc neamenajat, de care proprietarului i s-a efectiv rupt zeci de ani, până a realizat că iese ceva profitabil şi de aici. Locul ăla neamenajat era şi pitoresc în felul lui, mai ales că ERAU COPACI, era IARBĂ, erau ARBUŞTI, iar nişte cetăţeni au sfidat autorităţile locale şi au pus garduri şi FLORI. Vara era ceva praf, când ploua se făceau bălţi, iarna era zăpadă ori gheţuş. Copiii se jucau pe unde apucau, că aveau şi unde, deşi erau maşini parcate. Vara aveai un adevărat filtru de oxigen la ferestre, prin coroanele COPACILOR; care reglau temperatura în zonă şi chiar mai băgau oxigen şi mai aspirau praful.
Acum. Acum, pe primul tronson, de la Rahova spre parcare, avem, în primul rând, containerele de gunoi care stau sub ferestre, cum am spus. Vara aş aduce un consilier local sau oricare bugetar din zona urbanistică ce a avut legătură cu proiectul ăsta, să stăm amândoi lângă alea maro de biodegradabil, să respirăm împreună aromele de acolo. Iar când plouă l-aş lua cu mine la celelalte containere, alea cu gura mică, mai ales duminica sau lunea, să ne umplem de noroi pentru a fi bio, eco şi să selectăm colectiv, pardon, colectăm selectiv. Pentru că astea, selectivele, ni le-aţi aruncat în noroi la propriu. Sau poate nu aveţi chef să punem sticla la sticlă; nici hârtia la hârtie; nici plasticul la plastic. Aşa că nu vă miraţi şi nu trimiteţi iar ziaristul prieten ca să spună, statistic, că suntem neam prost la colectare. Plus că e NORMAL să arunci pe jos, când nu mai ai loc "pe sus". Plus că două "clopote" la câteva SUTE de apartamente e cam puţin, dar probabil cineva e plătit să facă socoteli din astea de pe Google Maps, nu din teren sau de la Evidenţa Populaţiei.
A, sunt şi containerele noi, alea îngropate. Trei "baterii". Dar, din vară-toamnă, când atâta s-au câcâit să le amplaseze de zici că amplasau un radiotelescop, ele zac cu nailoanele de ambalaj pe ele. Probabil aşteaptă momentul festiv şi ele, când vom afla că vom avea gunoi colectat ca la Doiciland. Acum nylonul ăla s-a cam rărit, dar e bine să te uiţi şi să te consolezi că se poate altfel, dar specia inferioară de locuitor contribuabil încâ nu merită aşa ceva fără inaugurarea aia festivă. Până atunci, să pută!
Locurile de parcare sunt OK, deşi cam dese, dar asta mă lasă 500% indiferent, că, aşa cum ştie şi cititorul ăla care comentează anonim, eu nu am maşină şi merg cu autobuzul. Trotuarele sunt şi ele OK, chiar şi alea mai înguste de 30 cm de lângă blocurile cu 10 etaje, care au mai mult o semnificaţie simbolică decât utilitară. Mai citesc că în zona adiacentă parcării au fost amenajaţi 3.300 mp de zonă verde, suplimentar faţă de zonele verzi existente, şi au fost plantaţi 24 de arbori". Hai chiar? Nici Toma Caragiu şi Amza Pellea, împreună-together-insieme nu m-ar fi amuzat mai mult decât asta.
Bine, să nu fim nedrepţi, au mai rămas câţiva copaci din ăia vechii, din trecut. Bine, la o  scară de bloc cunoscută ca "cealaltă", un comando de gospodari a mai tăiat un arţar pe şestache, că cică le băteau crengile în geam şi de ce să tai doar crengile când poţi tăia tot copacul? (Când am întrebat cine a tăiat pomul, un nene de o frumoasă vârstă îmi explica despre "nu ştiu" în timp ce îşi împacheta drujba în portbagaj). Dar nici vorbă de spaţii verzi. Spaţii cu pământ? Da. Spaţii cu gunoaie de orice fel, de la nyloane la alte nyloane, hârtii, ambalaje de plastic plus tradiţionalele măşti salvatoare de vieţi? Da. Spaţii cu nisip, pietre, cărămizi şi cu nimic? Da. Nişte găoace betonate în asfalt tot cu nimic? Da. Arborii plantaţi în locul celor masacraţi cu bucurie de către masacratori sunt mai nesemnificativi decât o postare despre cum sunt ucişi creştinii în Nigeria sau despre foametea din Yemen pentru ăla de şi-a pus steagul Ucrainei la profil ca să arate că implicat e el comunitar. Copăceii ăia nu există, deşi sunt acolo. Da, sperăm să fie vii, să crească, să supravieţuiască temperaturii de cazan de la vară, dar nu. Nema şanse în viitorul imediat.
Avem însă imense spaţii asfaltate nemotivat, care puteau fi spaţii verzi, dacă nu se asfaltau. Da, ca în Ştrand. Probabil motivul este încărcarea devizului. Aici aş vrea ca în august să fiu, la orele amiezii, cu toţi cei care au participat la inaugurare şi să stăm câteva ore împreună. Ca să guste din deliciile celor 3.300 mp de zonă verde başca 24 de beţe pe post de arbori. Asta la toată suprafaţa zonei, că, să nu uităm suntem doar în prima jumătate.
Despre parcare am spus, deci sărim pe lângă ea, că poate o mai încerca-o vreun curios. Ajungem dincolo. Sau dincoace, depinde de poziţionarea noastră în teritoriu. Adică porţiunea dinspre giratoriu şi strada Iorga fostă Kolarov (uei, ce vremuri…). Aici aflu şi chiar văd că au fost amenajate "un loc de joacă în suprafaţă de aproximativ 
160 mp". Deci, pentru hai să calculăm câte zeci de copii sunt acolo prin apartamente, locuşorul acela de joacă unde, de oriunde ai fi, din doi paşi ajungi la copilul propriu, este cam la mişto. Adică e MIC. Adică este acolo ca să fie bifat un loc de joacă. Oricum, bucuria mi-a fost mare când părinţii nu au mai aşteptat inaugurarea vieţii şi deja şi l-au luat în folosinţă, jucându-se cu cei mici acolo.
A, aici mai sunt două din alea cu gunoi îngropat, la fel de nefuncţionale ca fratele lor de peste parcare. Containerele "clasice" cu gunoi sunt ca de obicei, sub geamul oamenilor. Să le pută. Şi dacă dincolo erau maxi-parcări, iar aici au ars-o pe "Mini", mai e un mini-părculeţ. Cu bănci, o mini arteziană şi nişte zone neasfaltate umplute cu pământ, nisip şi pietriş pe post de "spaţiu verde". Şi o cişmea cu apă potabilă, dar momentan nefuncţională. Şi un aşa-zis "spaţiu pentru odihnă" cu câteva bănci, ideal vara pentru adunat puberii "şmecheri" noaptea, vara, să urle până la patru dimineaţa, că poliţie locală nu am văzut pe aici decât la vânătoare atunci când ieşeai din casă doar cu ţâdulă.
Aşa, în general, dacă treci pe acolo ai grijă să te umpli cât mai puţin de noroi, că "deloc" e imposibil şi nu uita să te fereşti de a călca în c***t de câine, că pute.
Şi admiră mai ales trecerea aia pietonală cu scări spre staţia de autobuz, asfaltată pe jumătate, restul praf (şi beton de ea). Şi aşteaptă 12-le. Şi pleacă, bucuros că nu locuieşti aici.
Oricum aştept cu drag amenajarea spaţiilor prezumtiv verzi. Că-s chiar curios.

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
09 martie 2022 la 21:26

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit